Ministrul francez al forțelor armate și-a anunțat vizita în România. Florence Parly vine duminică la o întâlnire cu militarii dislocați în țara noastră

Florence Parly, ministrul francez al forțelor armate va efectua duminică o vizită în România, unde se va întâlni cu aproximativ 500 de militari trimiși de Franța în țara noastră, informează AFP.

Ministrul forțelor armate a făcut anunțul joi seara, la un fost francez de televiziune, notează Agerpres. 

Ministrul francez al forțelor armate, vizită în România

„Voi merge duminică în România pentru a-i vedea pe soldaţii noştri (…) I-am desfăşurat pentru că datorăm asistenţă şi solidaritate unor ţări care aparţin Uniunii Europene, care aparţin Alianţei Atlantice şi care sunt cel mai aproape de acest conflict”, a transmis ea, la postul de televiziune Franceinfo.

Totodată, a precizat că se dorește descurajarea Rusiei, astfel în cât să nu mai facă niciun pas și să nu treacă granițele statelor din Alianță.

„Vrem să trimitem un mesaj de descurajare Rusiei, astfel încât Rusia să nu mai facă niciun pas şi să nu îşi propună să treacă această graniţă care este Alianţa Atlantică; suntem ţări care sunt legate printr-un pact de solidaritate şi Rusia ştie că dacă unul dintre noi este atacat, atunci întreaga Alianţă va riposta”, a mai transmis ministrul frances.

Franța dorește să transmită un mesaj Rusiei

Ministrul Parly a declarat că Franța dorește să transmită un mesaj Rusiei, prin care să arate clar faptul că statele NATO sunt preotejate.

Franța dorește să trimită un semnal Rusiei că ne protejăm şi că ne vom apăra dacă vom fi atacaţi; trimitem, de asemenea, un mesaj către partenerii noştri, către aliaţii noştri, cărora le datorăm solidaritate şi asistenţă (…) Este ceea ce va face Franţa, trimiţând, aşa cum face acum, chiar 500 de soldaţi în România şi îi voi vizita peste trei zile”, a declarat ministrul Florence Parly.

Militarii din cadrul Forței de Răspuns a NATO au sosit în România

Militarii din cadrul Forței de Răspuns a NATO au ajuns în România. Astfel, 235 de militari francezi și mijloace tehnice au sosit la Baza Kogălniceanu.

Încă 235 de militari francezi și mijloace tehnice, din cadrul Batalionului 27 Vânători de munte din Annecy, conduși de colonelul Vincent Minguet, au sosit marți, 1 martie, în Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, alăturându-se celor 40 deja sosiți în ultimele zile în România.

Militarii au fost întâmpinați de Excelența Sa, doamna Laurence Auer, ambasadorul Republicii Franceze în România, și de comandantul Comandamentului Multinațional de Divizie Sud – Est, generalul – maior Cristian Dan.
Batalionul francez reprezintă primul element terestru al Forței de Răspuns a NATO dislocat în România ca urmare a deciziei Consiliului Nord – Atlantic din 25 februarie 2022”, informează Ministerul Apărării Naționale.