Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, va merge personal, săptămâna viitoare, să vaccineze la sate

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, va merge personal, săptămâna viitoare, să vaccineze la sate
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, va merge personal, săptămâna viitoare, să vaccineze la sate. Acțiunea este menită să încurajeze medicii de familie să se înscrie în programul de vaccinare anti-COVID-19, în special pe cei din mediul rural.

„Ce pot să sper şi ce mesaj vreau să transmit către medicii de familie – că ei sunt probabil una dintre cele mai importante verigi pentru vaccinarea în mediul rural, acolo unde e mai dificil pentru cetăţeni să ajungă la un centru de vaccinare, motiv pentru care îi rog să se înscrie şi să participe la astfel de activităţi. Pentru a oferi exemplul propriu, eu mă voi duce să mai vaccinez în mediul rural şi sper ca acesta să reprezinte un suficient de puternic mesaj de încurajare pentru implicarea medicilor de familie”, a spus Ioana Mihăilă, cu ocazia deschiderii ”Maratonului de vaccinare” din Cluj-Napoca, potrivit Agerpres.

Ea a menţionat că în prezent vaccinurile au ajuns la 750 medici de familie dintre cei 3.000 înscrişi cu opţiune de vaccinare şi că se vaccinează deja în peste 300 de cabinete de medicină de familie.

Ministrul Sănătăţii a participat la deschiderea maratonului de vaccinare de la Cluj-Napoca, iar anterior a avut întâlniri cu reprezentanţii Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”, ai spitalelor din Cluj-Napoca aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii, Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate şi ai Direcţiei de Sănătate Publică Cluj, precum şi cu primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.

Numărul de doze administrate împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer BioNTech (în ultimele 24 de ore): 84.348, din care: 32.152 de persoane vaccinate cu 1 doză; 52.196 de persoane vaccinate cu 2 doze.

Numărul de doze administrate împotriva COVID-19 cu vaccinul Moderna (în ultimele 24 de ore): 7.171, din care: 2.416 de persoane vaccinate cu 1 doză; 4.755 persoane vaccinate cu 2 doze.

Numărul de doze administrate împotriva COVID-19 cu vaccinul AstraZeneca (în ultimele 24 de ore): 7.173, din care: 227 de persoane vaccinate cu 1 doză; 6.946 de persoane vaccinate cu 2 doze.

Numărul de doze administrate împotriva COVID-19 cu vaccinul Johnson&Johnson (în ultimele 24 de ore): 4.541, din care: 4.541 de persoane vaccinate cu 1 doză.