Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat vineri, că lotul Târgu Mureş – Ungheni din Autostrada Transilvania va fi finalizat în acest an. Având în vedere că durata construcției este de 18 luni, acest proiect este un eemplu de succes, consideră ministrul Transporturilor.
Contractul de execuţie pentru lotul Târgu Mureş – Ungheni din Autostrada Transilvania a fost semnat în luna mai 2020, cu compania Strabag, valoarea acestuia fiind de 192 milioane de lei.
„Suntem pe Lotul Aeroportul Târgu Mureş şi Târgu Mureş, e un proiect care a început în teren anul trecut în iulie şi se va finaliza anul acesta, 18 luni. Este un exemplu de proiect bine pregătit, cea mai mare parte, aproape până la limita în care se poate face omeneşte, a detaliilor de proiect rezolvate până la licitaţie, exproprieri făcute, avize de relocare, cu toată partea birocratică rezolvată, cu un constructor care îşi face treaba foarte bine şi vreau să îl felicit”, a declarat Cătălin Drulă, într-o conferinţă de presă.
Pentru continuarea acestei autostrăzi și legătura cu viitoare Autostradă a Moldovei, A8, se lucrează la studiul de fezabilitate cu acelaşi constructor, a mai spus ministrul.
„Vreau să anunţ că pentru continuarea acestei autostrăzi practic suntem într-un punct din care continuăm spre Moldova, spre Iaşi, spre A 8, şi avem proiectul – vechiul proiect al Autostrăzii Transilvania – care se desparte aici.
În momentul de faţă avem în realizare studiul de fezabilitate între Târgu Mureş, între intersecţia acestor două căi majore, şi Miercurea Nirajului şi am reuşit, şi săptămâna viitoare se va semna un act adiţional ca aceeaşi companie, să realizeze documentaţia şi pentru sectorul de 3 kilometri care lipsea.
Pentru că de acolo unde se termină această autostradă până la începutul proiectului de care vorbeam, era o lipsă, rămăsese în aer, până la Acăţari, aproximativ. Va fi prins în acelaşi proiect unul dintre capetele celei autostrăzi, A8, şi va fi inclus în PNRR. Mai trebuie să obţinem acordul de mediu, studiul de fezabilitate este într-o fază foarte avansată, iar la nivelul anului viitor vom scoate la licitaţie şi execuţia acestui tronson. Capătul transilvan al A8, simultan cu capătul dintre Neamţ, din Moldova”, a precizat Cătălin Drulă.