Mircea Geoană: „România are nevoie de un salt, un salt istoric, o săritură de recuperare, care să rupă blestemul stagnării” (VIDEO)

Mircea Geoană: România are nevoie de un salt, un salt istoric, o săritură de recuperare, care să rupă blestemul stagnării (VIDEO)

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a precizat în luna noiembrie, într-o intervenție în cadrul unei conferințe organizate la Cluj, că interesul său pentru politica românească este ”foarte redus” dar a explicat atunci motivul pentru care abordează teme care îi preocupă pe români, fie ele politice, economice sau sociale.

“Interesul meu pentru politica românească este foarte redus. A vorbi însă despre marile subiecte ce îi preocupă pe români, fie pe subiecte politice, economice sau sociale nu are nimic de a face cu pregătirea unei presupuse candidaturi. Așa cum văd eu lucrurile, obligația unui lider este de a da țării sale toată experiența, devotamentul și dragostea de care este capabil. Voi continua să fac acest lucru indiferent de poziția pe care o ocup”.

Geoană a vorbit în intervenția sa la conferința ”Criza inegalităților de dezvoltare. Cum transformăm creșterea economică în bunăstare socială?” organizată de Fundația Friederich Ebert și Asociația România 2030 Cluj Napoca despre sărăcie, nedreptate și un nevoia unui nou contract social:

„O problemă veche, mereu amânată și niciodată rezolvată care stă ca un pumnal în inima națiunii ne otrăvește prezentul, ne amenință viitorul și ne distruge încrederea, care ne oprește să ne atingem potențialul, care face ca tinerii să plece pe capete din țară și îi condamnă pe cei vârstnici să moară cu zile.

Nedreptatea este tema pentru care vreau să vă vorbesc astăzi și mâine și în fiecare zi până când reușim să găsim împreună un răspuns. Discuția de astăzi este despre criza inegalităților de dezvoltare, marile diferențe între gloria macroeconomică și nivelul de trai al omului de rând, despre dezechilibrele redistribuirii în societate și în regiuni, despre cum transformăm creșterea economică în bunăstare socială.

În orice societate cu ambiții moderne pândește nemișcată și necruțătoare sărăcia…Nu ar trebui să ne sfiim să vorbim despre sărăcie și sărăcia din România. Când în România europeană două treimi din cei care muncesc sunt în risc de sărăcie înseamnă că ceva e profund greșit în modelul nostru economic și în contractul nostru social”.

Mircea Geoană a subliniat că România are nevoie de un salt, un salt istoric, „o săritură de recuperare, o mișcare de forță și ambiție, un efort de voință politică sincronizat cu societatea care să rupă blestemul stagnării și al amânării”.

Urmăriți B1TV.ro și pe