Nicușor Dan, gafă la ceremonia oficială de la Timișoara. Președintele a încurcat protocolul (VIDEO)

Nicușor Dan, gafă la ceremonia oficială de la Timișoara. Președintele a încurcat protocolul (VIDEO)
Președintele Nicușor Dan. Sursa foto: Captură video - Administrația Prezidențială a României / Facebook

Nicușor Dan, gafă în timpul unei ceremonii oficiale. Președintele României și-a început marți, 30 septembrie, prima vizită oficială într-un oraș din țară după alegerea sa în funcție. Șeful statului a ajuns la Timișoara, unde programul a debutat cu un moment solemn: depunerea unei coroane de flori la Monumentul Crucificării din fața Catedralei Mitropolitane.

Nicușor Dan, gafă la Timișoara. Ce a făcut președintele

Ceremonia a inclus garda de onoare și intonarea imnului național, însă momentul nu a fost lipsit de stângăcii.

Presa locală a surprins imagini cu Nicușor Dan în timp ce saluta garda de onoare, dar, înaintea intonării imnului României, președintele a ezitat câteva secunde și, contrar protocolului, a încercat să plece din zonă. Oficialii prezenți l-au readus însă în poziția corectă, astfel încât ceremonia să continue conform regulilor.

Vizita la Timișoara are o puternică încărcătură simbolică, orașul fiind considerat capitala europeană a României.

Ce a spus primarul Dominic Fritz

Primarul Dominic Fritz a subliniat importanța acestui moment:

„Mă bucur că Nicuşor Dan a ales Timişoara, unde bate inima europeană a ţării. Am aşteptat cu mult dor această vizită, ultimul preşedinte al României a ajuns la Timişoara acum mai bine de 5 ani.”

„Mulțumesc, domnule primar, că m-ați invitat, nu doar să vizitez Timișoara, ci să-mi aduc aminte de fostele mele responsabilități. Nostalgie. (…) Evident că ne dorim o Europă în care și în nord-estul României, și în sudul României să avem țări care sunt membre ale Uniunii Europene. Credem că România are o experiență în asta.”, a spus Nicușor Dan.

Agenda președintelui la Timișoara a fost una încărcată, incluzând vizite la instituții religioase și administrative, întâlniri cu oameni de afaceri și oficiali locali, precum și participarea la conferința „Europa la răscruce – Securitate, Prosperitate și Viitorul Nostru Comun”.

Cum arată programul lui Nicușor Dan la Timișoara

Acesta este programul pe care Nicușor Dan îl are, marți, la Timișoara, potrivit Libertatea.

  • 11.00 – vizită la Catedrala Romano-Catolică „Sfântul Gheorghe” din Timișoara
  • 11.45-12.15 – întâlnire cu Alfred Simonis, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, la Palatul Administrativ
  • 12.30 – vizită la Iulius Town şi apoi în clădirea VOX, unde va vizita două companii private
  • 14.30 – întâlnire cu oameni de afaceri în Primăria Timişoara
  • 15.25-15.55 – întâlnire cu primarul Dominic Fritz.
  • 16.00 – conferinţa „Europa la răscruce – Securitate, Prosperitate şi Viitorul Nostru Comun” / „Europe at a Crossroads – Security, Prosperity, and Our Common Future” (Cinema Timiș)
  • 18.00 – expoziţia „Dan Perjovschi/ România – O retrospectivă 1985-2025” (Muzeul Corneliu Miklosi).

La final, Nicușor Dan va merge la Catedrala Mitropolitană.