"NU ȘTIU CE AM SEMNAT! Una e să parafezi și alta să vezi despre ce e vorba!" Cum şi-a dat acordul Ministrul JUSTIȚIEI pentru un proiect ce CĂPUȘEAZĂ Portul Constanța (VIDEO)

"NU ȘTIU CE AM SEMNAT! Una e să parafezi și alta să vezi despre ce e vorba!" Cum şi-a dat acordul Ministrul JUSTIȚIEI pentru un proiect ce CĂPUȘEAZĂ Portul Constanța (VIDEO)

Chiriile din Portul Constanța sunt un subiect TABU. Contractele sunt secrete, iar legea care favorizează monopolul celor 7 firme, inițiată de fostul deputat PNL Mircea Toader în interes propriu, a fost votată inițial, la finele anului trecut, de peste 100 de parlamentarii, unii dintre ei recunoscând că nici măcar nu au citit proiectul.

Jurnaliștii de la RISE Project au publicat pe facebookun teaser pentru o investigație foarte importantă care va fi publicată miercuri.

Printre cei care au semnat “ca primarul” se numără și Florin Iordache, ministrul al Justiției, atunci, președinte al Camerei Deputaților. El afirmă că nu a citit proiectul respectiv, chiar dacă l-a semnat.

“Nu știu, la câte proiecte semnăm, chiar nu am idee…Nu-mi aduc aminte de proiectul ăsta de niciun fel.

Nu înțelegeți că una este să-l semnezi, ala e să-l aprofundezi și să vezi despre ce este vorba?

Chiar nu știu, nu m-am uitat.

Tu crezi că, dintre cei 100 și ceva de oameni care l-au semnat, s-a uitat cineva în esență?”, le-a spus, sincer,Iordache jurnaliștilor Rise Project.

"NU ȘTIU CE AM SEMNAT! Nu înțelegeți că una e să parafezi și alta să vezi despre ce e vorba?" Ministru JUSTIȚIEI și-a dat acordul, în calitate de deputat, pentru un proiect care căpușează Portul Constanța

#DIRECT_ONE_wozhcx#

De asemenea, fostul ministru al Finanțelor Gheorghe Ialomițeanu (PNL) a semnat și el. Fără a ști prea multe despre acest proiect, dar și fără a încerca să se opună unei legi care face rău țării.

“Din punctual meu de vedere este incorrect să asiguri un monopol, dar…”, a spus Ialomițeanu.

Vezi în videoclipul de mai jos ce spun și alți politicieni care și-au pus semnătura pe un proiect care asigură monopolul a 7 firme în Portul Constanța.