O clientă EON Gaz ar fi fost amenințată de cel care citește contoare că rămâne fără gaze dacă nu îi oferă favoruri sexuale

O clientă EON Gaz ar fi fost amenințată de cel care citește contoare că rămâne fără gaze dacă nu îi oferă favoruri sexuale
Foto: evz.ro

O clientă a societății EON Gaz din Târgu Mureș a sesizat firma că angajatul care citește contorul și verifică instalația de gaze i-a făcut o propunere cel puțin nepotrivită. Bărbatul, spune ea, îi cere constant să facă sex cu el, îi spune că va plăti pentru aceste favoruri și o amenință că îi taie gazele dacă refuză.

“De câte ori vine la citit la contor sau la verificări de gaze, îmi propune să fc sex cu el. Dar numai în timpul dimineții, în timpul orelor de program, pentru a nu avea probleme acasă. Îmi spune că mă duce cu mașina unde vreau eu, că îmi dă bani sau euro pentru o partidă de amor,” a acuzat Liana Colcer în sesizarea pe care a trimis-o companiei luna trecută, relatează Click!

Ea a mai povestit că angajatul EON Gaz a încercat să o convingă spunându-i că alte femei au fost de acord, dar a și amenințat-o că dacă nu cedează îi închide gazul

Și totuși, cel mai grav aspect al poveștii nici măcar nu este acesta. Victima i-a povestit soacrei sale prin ce trece, iar ca urmare soțul ei a bătut-o repetat, deși ea nu are nicio vină, lucru pe care l-a povesit și în plângere, explicând că acum el vrea să și divorțeze. Unii i-ar răspunde că i-ar fi mai bine fără un astfel de soț.

Tot în scrisoarea către EON Gaz, clienta, Liana Colcer, i-a rugat pe cei de la companie să ia „măsuri disciplinare împotriva acestui armăsar nepotolit sexual.”

De partea cealaltă, reprezentanții EON Gaz susțin că au investigat sesizarea, care s-a dovedit a fi nefondată.


Foto: evz.ro