O nouă țeapă lasă românii fără case. Bucureștiul, principala țintă a tâlharilor

O nouă țeapă lasă românii fără case. Bucureștiul, principala țintă a tâlharilor

Țeapa „accidentul”, prin care vârstnicii sunt convinși de persoane străine să transfere sume uriașe de bani, are un „frate” mai mare. Prin intermediul acestei păcăleli, vârstnicii sunt păgubiți mult mai sever. Impostorii profită de naivitatea acestora și le iau casele.

Strategia hoților s-a dovedita fi înfloritoare în București și a intrat în vizorul poliției. De exemplu,4 bărbați și o femeie care se dădeau drept cetățeni străini, căutau bătrâni singuri, fără familii, cărora le promiteau că le vor construit locuințe noi. Pentru acest lucru, ei trebuiau să cedeze în avans locuința pe care o dețineau legal. Cele 5 persoane vizate sunt acuzate de lipsire de libertate și înșelătorie.

Până în acest moment se cunosc 3 victime păgubite de hoți, prin strategia „noua casă”. Astfel, au avut loc descinderi în mai multe imobile din București și Ilfov. În urma perchezițiilor a fost identificată o armă de vânătoare, iar suspecții au fost duși la Serviciul Investigații Criminale Sector 2, pentru audieri.

Cercetările au fost declanșate din oficiu, după ce au avut loc verificări efectuate într-un caz de dispariție.

Pandemia de COVID-19, prolifică pentru tâlhari

O altă țeapă care a făcut victime pe bandă rulantă în pandemie este „țeapa SelfPay”. Se aseamănă destul de mult cu metoda „accidentul”, prin faptul că cei creduli sau neatenți trimit sume de bani în avans, fără a avea vreo garanție.

Infractorilor le este cel mai la îndemână să joace rolul proprietarilor sau al intermediarilor în domeniul imobiliar. În general, închirierile au efectul scontat. Cererea este mare, iar câștigul rapid.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`