O româncă a rămas fără locuință, după ce s-a îndrăgostit de un fals medic american. Cum a păcălit-o escrocul

O româncă a rămas fără locuință, după ce s-a îndrăgostit de un fals medic american. Cum a păcălit-o escrocul
Sursa foto: Shutterstock

Ceea ce părea a fi o poveste de dragoste ca în filme, s-a transformat într-un coșmar pentru o femeie rămasă cu inima frântă și fără casă. Totul a început după ce o femeie din București, în vârstă de 50 de ani, a cunoscut pe internet un bărbat ce pretindea că este „medic american”.

Declarându-și dragostea, escrocul care a pretins că este medic american a reușit să își convingă victima să își vândă apartamentul și să îi trimită toți banii obținuți în urma vânzării, plus banii strânși din economii, potrivit Știrile ProTV.

Povestea a început în 2020 când femeia a început să își caute un partener pe o platformă de dating.

„El s-a declarat a fi doctor ortoped american care lucrează în teatrul de operațiuni în Siria. Și care este singur și vrea să se căsătorească cu cineva pentru că are un copil care are nevoie de o mamă, copilul acela este în asistența unui profesor undeva în Africa și că e singur și că e bolnav și are nevoie de tratament medical”, a povestit sora victimei.

Escrocul i-a spus că are nevoie de bani pentru copilul său bolnav

După câteva luni în care au continuat să comunice, femeia a început să aibă încredere în presupusul medic american, aspect de care escrocul a profitat, cerându-i, în repetate rânduri, sume de bani. Inițial pentru copilul bolnav pe care l-ar fi avut în Nigeria și care avea nevoie de un tratament costisitor, iar mai apoi, pentru că și-ar fi dorit să vină în România să o cunoască pe femeie. Miloasă, femeia i-a trimis toate economiile ei.

I-a spus vreau să vin dar aoleu surpriza cea mare, m-a luat prizonier și sunt în nu știu ce bază militară și tot era mutat din bază în bază. Pe urmă au venit mailurile că sunt în prizonierat și trebuie să mă scoți din prizonierat. Și sora mea a fost convinsă în aceste câteva luni de zile să caute o agenție imobiliară și în repeziciunea cea mai mare să vândă apartamentul. Era vorba despre un apartament nou nouț cu trei camere renovat”, a mai povestit sora victimei.

În total, femeia i-a trimis escrocului 100.000 de euro. Abia când nu a mai primit niciun răspuns de la el, și-a dat seama că a fost victima unei înșelătorii.

Au trecut trei ani de când polițiștii încearcă să îl identifice

În 2021, victima a făcut plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4. De atunci ancheta nu a dat niciun rezultat, iar 2023 femeia a fost anunțată de anchetatori că nu au reușit să identifice autorul.

„În trei ani de zile nu s-a făcut absolut nimic, nici măcar nu a fost audiată persoana vătămată. Noi am formulat o contestație durată-proces prin care o să-i fixeze procurorului de caz un termen de șase luni de zile ca să poată da o soluție în dosar”, a spus Codrin Stupariu, avocatul victimei.

Astfel de înșelătorii pe internet au devenit un fenomen din ce în ce mai întâlnit. Autoritățile trag un nou semnal de alarmă și îndeamnă pe oameni să fie prudenți atunci când cunosc diverse persoane online. Identitățile false sunt ușor de realizat, iar escrocii, greu de prins. Mai mult, şansele ca prejudiciul să fie recuperat sunt infime.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:14 - Pudra din viermi galbeni de făină intră pe piață din 10 februarie. Consumul greierilor de casă a fost, de asemenea, aprobat de Comisia Europeană
23:54 - Elena Gheorghe a început anul prost: „2025 a dat cu mine de pereți”. Ce a pățit artista (FOTO)
23:33 - Peste 70 de persoane au murit în Turcia de la începutul anului, după ce au consumat alcool contrafăcut. Alți zeci de oameni au fost spitalizați
23:20 - „Parcă sunt turbați”. Adela Popescu, lupte grele să-și convingă fiii să nu mai stea pe telefon
23:05 - Accident grav pe o șosea din Galați. Unul dintre șoferi a intrat în comă. Bărbatul avea droguri ascunse în haine
22:47 - Raed Arafat, despre cutremurele din Santorini: E stare de urgență, vulcanul care este cel mai apropiat e sub monitorizare. Autoritățile vor evacua dacă știu că poate să se întâmple ceva (VIDEO)
22:46 - „Taxa pe hărnicie”, pedeapsa dată de Guvern orașelor bogate. Unii primari se revoltă, în timp ce alții laudă măsura
22:18 - Bolojan: Cred că săptămâna viitoare va fi un Birou comun al Parlamentului pentru cererea de suspendare a președintelui Iohannis. Demersul, un nonsens, un joc politic
22:05 - Americanii, speriați de taxele pe care Trump le va impune UE. Au golit rafturile magazinelor, cu gândul de a-și face provizii
21:54 - Lasconi, atac dur la adresa lui Nicușor Dan. L-a comparat cu Călin Georgescu: „Mirajul acesta al independentului seamănă foarte mult cu mirajul altui independent care vrea să ne salveze”