O tânără în vârstă de 26 de ani, bolnavă de COVID-19, a ignorat restricțiile și a fost prinsă de oamenii legii pe o stradă din Bistrița. Tânără nu purta nici măcar mască de protecție. Pentru că nu se afla în izolare, aceasta a primit o amendăd e 1.500 de lei.
Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei Bistriţa-Năsăud, miercuri seara, jandarmii din cadrul Detaşamentului 1 Mobil au observat, în zona străzii Dragoş-Vodă din municipiul Bistriţa, o femeie de 26 de ani care nu purta masca de protecţie corespunzător, astfel încât să îi acopere nasul şi gura, şi i-au atras atenţia cu privire la acest lucru.
„La o primă verificare în baza de date, jandarmii au constatat faptul că femeia în cauză este depistată ca fiind bolnavă de Covid-19 şi ar fi trebuit să se afle în izolare la o adresă din localitatea Lechinţa. Femeia a fost sancţionată cu 1.000 de lei amendă pentru nerespectarea măsurii de izolare la domiciliu şi cu 500 de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală. Totodată, jandarmii au întocmit pe numele femeii şi actele de sesizare pentru infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor”, a transmis Jandarmeria Bistriţa-Năsăud.
De asemenea, jandarmii au mai amendat cu 1.000 de lei un bărbat de 63 de ani care trebuia să stea în izolare şi nu a fost găsit la domiciliul declarat.