Olivia Steer a răspuns miercuri, în cadrul unei emisiuni televizate, valului de critici care i se aduc, în urma afirmațiilor sale legate de vaccinuri și tratarea cancerului.
Fosta prezentatoare de televiziune susține că toate prin criticle la adresa sa se încearcă găsirea unui țap ispășitor.
„Înțeleg că interesul este să se găsească un țap ispășitor pentru lipsa de inters, justificată, a oamenilor de a-și vaccina copiii. Oamenii trăiesc într-o vreme în care se pot informa, este dreptul lor constituţional să se informeze. Oamenii deschid ochii şi află informaţii. (…) Există două tabere şi în rândul specialiştilor. Nu am studii medicale. (…) Trebuie să ascult ce spun ambele tabere din lumea medicală şi să le cântăresc, pentru că trebuie să iau decizii medicale în ceea ce îi priveşte pe copiii mei sau pe mine”, a declarat Olivia Steer la Antena 3.
„Eu, în momentul de faţă, nu sunt persoană publică din punct de vedere legal. Sunt persoană privată. În calitatea mea de persoană privată, am dreptul să mă informez, să am păreri, convingeri medicale, religioase și să mă exprim liber. Drepturile sunt consfiinţite de Constituţie. Toţi avem dreptul să avem păreri. Cei care luptă împotriva drepturilor mele constituționale, indirect luptă împortiva propriilor drepturi și e un joc periculos”, a mai spus fosta prezentatoare.
De asemenea, Olivia Steer a comparat situația sa cu cea în care s-a aflat, la începutul acestui an, firma de lactate Brădet, despre care s-a spus că s-ar afla la originea îmbolnăvirilor copiilor din Argeș. Steer susține că un document al Guvernului arată foarte clar că micuții au murit din cauza vaccinurilor și nu pentru că au consumat acele lactate.
”Ministerul Sănătății, probabil, îmi hărăzește soarta firmei Bradet care a fost învinovățită de moartea copiilor din Argeș, în mod fals.
Copiii aceia au murit din cauza vaccinurilor aduse din Kazahstan şi nu a brânzei de la Bădet. Erau vaccinuri experimentale. Cu acele vaccinuri au fost vaccinaţi copiii de la Argeş. De aceea au murit.
Există un raport al Corpului de Control al Guvernului care a fost publicat pe internet, apoi a fost șters.
Sunt trei cauze identificate de Guvern care au legătură cu moartea acestor copii și toate trei au legătură cu vaccinurile”, a mai spus Olivia Steer.
Fosta prezentatoare a provocat recent o adevărată controversă după afirmația sa potrivit căreia, cancerul mamar trece de la sine dacă e lăsat în pace.