Om al străzii ucis de o altă persoană fără adăpost, într-o clădire dezafectată. Suspectul a fost reținut

Om al străzii ucis de o altă persoană fără adăpost, într-o clădire dezafectată. Suspectul a fost reținut
Foto simbol: Pixabay

O persoană fără adăpost a fost reținută de autorități, joi, după ce l-a ucis pe un alt om al străzii într-o clădire dezafectată din Carei, a anunțat Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, potrivit Agerpres, transmite Observatornews.ro.

Om al străzii ucis de o altă persoană fără adăpost

Între cei doi a avut loc un conflict spontan.

„În fapt, s-a reţinut că, în seara de 25.09.2024, pe fondul consumului de alcool şi al unui conflict spontan, numitul T.R.R., în vârstă de 36 de ani, persoană fără adăpost, în timp ce se afla în incinta fostei Case a Armatei din municipiul Carei – clădire dezafectată, i-a aplicat numitului M.M. – în vârstă de 65 de ani, persoană fără adăpost, mai multe lovituri de cuţit în spate şi lovituri cu o cărămidă în zona capului”, a declarat Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare.

Suspectul în vârstă de 36 de ani a fost reținut și urmează să fie prezentat instanței.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:56 - George Simion a anunțat că fost săltat și dus la audieri deputatul AUR care a spus că trebuie aruncate în aer instituțiile: „A fost oprit de trei civili în trafic”
21:53 - Un curier român care livra colete în Germania, dat dispărut de poliție după ce a furat bunurile clienților și a fugit
21:52 - Târgul de cadouri unde orice obiect poate fi luat gratis. Ce trebuie să facă vizitatorii în schimb
21:38 - Octavian Oprea (PNL), după ce mai mulți instigatori au îndemnat la proteste pe 21-22 decembrie: “Aici vedem o blasfemie. Acești oameni compară pe TikTok o eventuală ieșire în stradă cu Revoluția din ‘89” (VIDEO)
21:29 - Simona Spătaru (USR), despre valul de mesaje pe TikTok care îndeamnă la proteste violente: „Statul din impotența asta trebuie să iasă”
21:09 - Un alt oraș din Europa încearcă să combată turismul excesiv. Vizitatorilor li se vor percepe taxe duble, din 2025
20:59 - S-a votat! Telefoanele mobile vor fi interzise în școli, în timpul lecțiilor, în Republica Moldova
20:58 - Trei cetăţeni ucraineni dispăruți în Munţii Maramureşului au fost găsiți de salvamontiști / Aceştia erau de zece zile pe drum
20:27 - Călin Georgescu, dat de gol de un martor, cu privire la întâlnirea cu Potra și Sechila, de la herghelia din Ciolpani: “I-am putut vedea de aproape întrucât le-am servit un ceai”
20:24 - TikTok riscă o amendă uriașă dacă nu răspunde cererii de informații trimise de Comisia Europeană în legătură cu alegerile din România