Eroul Sighişoarei a murit. Bărbatul a salvat 52 de oameni la inundaţiile din 1970

Otto Lurtz, cel care a reuşit să salveze de la moarte peste 50 de oameni în timpul inundaţiilor din 1970, cu ajutorul unei bărci construite de el, a trecut în neființă la vârsta de 82 de ani, potrivit primarul oraşului, Ovidiu Mălăncrăvean.

„Am primit cu tristeţe vestea trecerii în nefiinţă a domnului Otto Lurtz, eroul inundaţiilor din anul 1970, ce au afectat grav Sighişoara. În data de 14 mai 1970, Otto Lurtz, cu barca sa, a salvat multe vieţi de la înec, mai puţin pe cea a tatălui său. A salvat 52 de persoane de la moarte, numai pe tatăl său nu a putut. Acţiunea sa eroică a fost recunoscută în anul 2007, când acestuia i-a fost conferit titlul de ‘Cetăţean de onoare al municipiului Sighişoara’. În 17 mai, de Ziua Eroilor, i-am pregătit lui Otto Lurtz o diplomă şi un cadou şi ştiind că el e bolnav şi nu s-a putut deplasa, am decis să mergem acasă la el. Soţia sa ne-a spus că este bolnav şi nu ne poate primi, aşa că nu am mai mers. După câteva zile am fost anunţaţi că a murit. Astăzi, la înmormântare, am înmânat diploma soţiei lui Otto Lurtz”, a declarat Mălăncrăvean, citat de Agerpres.

Eroul Sighișoarei s-a născut în 12 februarie 1936 a lucrat la întreprinderea Nicovala din localitate şi a păstrat cu stricteţe barca în care şi-a salvat vecinii la inundaţiile din 1970, refuzând în mai multe rânduri oferta Muzeului de Istorie a Sighişoarei de a-i construi altă barcă în schimbul celei vechi.

În schimb, acesta a povestit pe 17 octombrie 2012, copiilor ce au participat la programul de educaţie muzeală „Magazinul de Nostalgie”, organizat de Muzeul de Istorie din Sighişoara, cum a reuşit să salveze mai mulţi oameni de furia apelor şi care a fost ultima sa întâlnire cu tatăl său, care a murit după ce casa părintească a fost dusă de ape.

„Primul om salvat a fost un vecin, de care m-am rugat să iasă din casă pentru că refuza. Apa intrase deja în casa lui, dar încăpăţânarea şi-a spus cuvântul, astfel că am fost nevoit să-l scot aproape cu forţa. L-am lăsat pe calea ferată iar vecinul mi-a mulţumit că i-am salvat viaţa. După nici 30 de minute apa i-a măturat casa de pe faţa pământului. (…) Ne-am întors acasă cu tata să ne schimbăm cu haine uscate pentru că începea să se întunece. La ora 21 s-a întrerupt curentul în tot oraşul pentru că un stâlp de înaltă tensiune, înalt de 25 m, a căzut în apă şi astfel totul a intrat în beznă. Curtea casei, strada erau pline de apă. În acel moment am intrat cu tata în casă şi am auzit la scurt timp un zgomot. Mi-am dat seama că s-a rupt lanţul cu care era legată barca şi am sărit în apă după ea. Am reuşit să o prind, dar barca s-a umplut cu apă şi tata a mers să ia o găleată să scoatem apa afară din barcă. Atunci când am vrut să ne urcăm în ea, o noua viitură a luat barca, eu m-am aruncat în apă după ea, dar n-o mai puteam controla. Barca m-a coborât spre linia ferată iar tata a rămas pe treptele casei. Noaptea aceea a trecut cu greu, cu frig, teamă şi îndoiala care mă măcina gândindu-mă la tata. Oare unde putea fi? Nu ştiam dacă mai trăieşte sau nu, speram să fi înotat şi să fi scăpat. Atât de mult speram asta! A venit dimineaţa, s-a luminat de zi şi-am văzut că pe locul unde a fost casa mea era acum o grămada de ruine acoperite de apă. Am plecat cu barca şi am încercat să ajut în stânga şi în dreapta vecinii, oamenii care aveau nevoie de mine. În durerea aceea mare, când pierzi pe cineva din familie, n-am ştiut ce altceva să fac decât să mă bag să salvez oameni, asumându-mi răspunderea pentru vieţile altora. Spun asta deoarece era un mare risc ca barca să se răstoarne şi să pun în pericol vieţile celor pe care, de fapt, voiam să-i salvez. În barcă nu puteam să urc mai mult de două persoane, ea fiind construită pentru a suporta trei persoane, dacă o barcă este prea grea, nu se poate vâsli. Eram foarte îndurerat de faptul că nu am putut să-mi salvez tatăl şi cu durerea aia mare m-am dus şi i-am salvat pe ceilalţi oameni”, povestea atunci Lurtz.