Dosarul “Băneasa” este departe de a se fi rezolvat. Magistrații ICCJ i-au condamnat la închisoare pe afaceristul Puiu Popoviciu și fostul rector al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară București, Alecu Ioan Niculae, dar problema recuperării prejudiciului rămâne nerezolvată.
DNA, în rechizitoriu, a estimat valoarea celor 224 de hectare de teren din nordul Bucureștiului la aproximativ 337 de milioane de euro. Guvernul, într-o anexă a unui proiect de la începutul acestui an, precizează faptul că valoarea de expropriere a unui metru pătrat de teren în zona respectivă se ridică la 550 de euro.
În aceste condiții, la prețuri de trei ori mai mici astăzi decât în perioada 2008, de „boom imobiliar”, domeniul fostei Ferme Băneasa valorează 1.235.590.950 de euro, adică de patru ori mai mult, scrie jurnalul.ro.
Și nu este singura problemă nerezolvată. Potrivit sursei citate, mai rămân de elucidat situaţia terenurilor donate de Puiu Popoviciu Primăriei Capitalei, terenuri pe care municipalitatea a construit, din fonduri europene, drumuri de acces și a asigurat utilitățile pentru cartierul de lux ridicat acolo, şi situația celor patru hectare de teren concesionate Ambasadei SUA la București, în anul 2006, pentru o perioadă de 99 de ani.
Puiu Popoviciu este de negăsit. Afaceristul condamnat la 7 ani de închisoare în dosarul „Băneasa”, este acum dat în urmărire internațională, în urma unui mandat emis de autoritățile române. Zvonurile spune că acesta s-ar afla în Statele Unite, întrucât deține cetățenie americană. (Detalii AICI)