Patriarhul DANIEL TUNĂ ȘI FULGERĂ! IMAGINILE care l-au SCANDALIZAT pe PREAFERICIT! Biserica Ortodoxă SE REVOLTĂ (FOTO)

Patriarhul DANIEL TUNĂ ȘI FULGERĂ! IMAGINILE care l-au SCANDALIZAT pe PREAFERICIT! Biserica Ortodoxă SE REVOLTĂ (FOTO)

Reacție virulentă a Patriarhiei Române după imaginile scandaloase din timul protestului polițiștilor desfășurat sâmbătă în faţa sediului Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Pe reţelele de socializare a apărut o poză cu doi protestatari care îşi făceau nevoile pe Biserica Kretzulescu.

Patriarhia Română, prin vocea purtătorului de cuvânt Vasile Bănescu, a calificat gestul celor doi protestatari drept „sacrileg”, şi a cerut identificarea şi mustrarea celor doi în cadrul ministerului.

„Gestul celor două persoane este, cu sau fără voia lor, un gest sacrileg şi indică, în mod evident, o absenţă totală a bunului simţ, a oricărei urme de spiritualizare şi este un gest dezonorant şi descalificant din punct de vedere moral. Instituţia pe care cei doi o reprezintă ar fi firesc să le transmită, cel puţin o mustrare pentru că este un gest care în mod evident a atras şi o imagine negativă a instituţiei respective. Dincolo de asta, este vorba şi de contextul în care, într-un oraş precum o Capitală, există această problemă elementară a toaletelor publice. Chiar şi aşa, cei doi nu au o scuză totală pentru că ştiau unde se află şi ce clădire este aceea”, a precizat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, citat de Mediafax.

Ultima oră
00:13 - CDC avertizează: Varianta Delta a coronavirusului este mai contagioasă decât varicela şi poate provoca forme mai grave de boală
00:05 - Italia: Guvernul intenționează să plafoneze prețul la testele pentru COVID-19
23:43 - Paul Stănescu (PSD): Politica durerii în cot este deviza useristă exprimată perfect de Ovidiu Vizante, directorul CFR. Dacă USR-ului i-ar fi păsat de pasagerii blocați în tren, Vizante era acum acasă
23:40 - Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost reconectată vineri seara la Sistemul Energetic Național
23:15 - Valeriu Gheorghiță: Ne așteptăm ca în următoarele săptămâni varianta Delta să devină dominantă. Avem deja focare la nivel de comunitate
23:12 - Alexandru Rafila: Problema noastră majoră – noi avem doar jumătate din numărul cetățenilor vaccinați față de restul țărilor UE. Dacă vor fi îmbolnăviri, ele vor fi în mod evident mai grave (VIDEO)
23:04 - Alexandru Rafila, despre al patrulea val al pandemiei: „Evident, și noi o să fim afectați. Dacă discutăm despre persoane vulnerabile care nu s-au vaccinat, s-ar putea să avem probleme” 
22:48 - Raluca Turcan: Pentru prima dată, anul acesta avem mai mulți copii născuți din părinți români în străinătate decât în România, ceea ce pentru noi este dramatic
22:39 - Detașamentul Sky Guardians al României a luminat cerul deasupra zonei de antrenament Bemowo Piskie din Polonia
22:19 - Alin Stoica, prefectul Capitalei: La medici și profesori ar putea exista cel puțin o recomandare fermă de vaccinare; se poartă discuții la nivel guvernamental. Susțin restricțiile pentru cei nevaccinați (VIDEO)