Polițiștii efectuează 22 percheziţii vineri dimineaţă în Capitală şi în judeţele Ilfov şi Caraş Severin., Dâmboviţa şi Giurgiu.
Însoţiţi de trupele de la intervenţie rapidă, aceștia caută mai mulţi membri ai unei grupări care se ocupă cu îmbutelierea şi comercializarea de whisky contrafăcut, informează Mediafax.
Douăzeci de persoane au fost duse la IPJ Ilfov pentru audieri în urma unor percheziţii, în care au fost confiscate 15 instalaţii de fabricare clandestină a băuturilor alcoolice şi o tonă de whisky contrafăcut la Dobroieşti, a declarat Cristian Ciocan, purtătorul de cuvânt al IGPR.
Acestaa spus că whisky-ul era vândut la petreceri private dar şi în alimentaţia publică, cei care-l fabricau spunând că este achiziţionat din Spania şi alte ţări ale Uniunii Europene. Poliţiştii au descoperit timbre şi banderole la locuinţele acestora.