Peste 300.000 de kilograme de deşeuri au fost colectate în primele două săptămâni de la debutul campaniei naţionale „Curăţăm România”. „Fac un apel la toată lumea, să încetăm să mai aruncăm deşeuri în zone nepermise, să învăţăm să ne pese şi să ne implicăm chiar şi atunci când nu ne obligă cineva sau când ne forţează perspectiva unor amenzi”, a declarat ministrul Mediului, Tanczos Barna.
În primele 15 zile s-au desfăşurat în întreaga ţară activităţi care, pe lângă ecologizare, au vizat educarea tinerilor, dar şi popularizarea măsurilor luate la nivel european în ceea ce priveste protecţia mediului înconjurător, prin explicarea regulilor ce trebuie respectate de către cetăţeni pentru păstrarea integrităţii mediului, a propriei sănătăţi şi pentru creşterea calităţii vieţii, potrivit Ministerulului Mediului, Apelor şi Pădurilor.
Prin acţiunile organizate de instituţiile din structura MMAP s-a colectat până acum o cantitate de peste 300.000 de kilograme deşeuri abandonate.
„Cele peste 300 de tone de deşeuri colectate în cadrul a peste 600 de acţiuni de ecologizare organizate în primele 2 săptămâni de campanie reprezintă cifre semnificative, însă şi mai însemnată este cantitatea de deşeuri abandonate de semenii noştri, pe care încă le întâlnim peste tot prin ţară. Noi suntem determinaţi să continuăm şi ne bucurăm că din ce în ce mai multe entităţi ni se alătură. Mâine este Ziua Internaţională a Pământului, iar creştinii ortodocşi sărbătoresc Vinerea Mare. Ar trebui să fie un prilej de reflecţie şi un moment în care să tragem linie. Să schimbăm ceva în viaţa noastră şi în felul în care ne raportăm la lumea înconjurătoare, la mediu, în special, deoarece Pământul este casa noastră, unica pe care o avem. Fac un apel la toată lumea, să încetăm să mai aruncăm deşeuri în zone nepermise, să învăţăm să ne pese şi să ne implicăm chiar şi atunci când nu ne obligă cineva sau când ne forţează perspectiva unor amenzi!”, a declarat ministrul Mediului, Tanczos Barna.
O altă instituţie din subordinea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului a adunat 13.033 kg deşeuri prin cele 15 agenţii care s-au implicat în activităţi de ecologizare, chiar dacă principala sarcină a APM-urile era participarea la activităţi de informare şi conştientizare în colaborare cu primăriile judeţene. Peste 1000 de elevi din 12 judeţe au fost implicaţi în diferite activităţi în parteneriat cu ISJ.