Peste 41.700 de persoane au generat formulare digitale de intrare în România. Autorități: Traficul la frontieră se desfășoară în condiţii normale

Peste 41.700 de persoane au generat formulare digitale de intrare în România. Autorități: Traficul la frontieră se desfășoară în condiţii normale

Peste 41.700 de persoane au generat formulare digitale de intrare în România (PLF) de la lansarea aplicației plf.gov.ro, arată datele furnizate de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS). Începând de luni, 20 decembrie, acest formular este obligatoriu pentru persoanele care intră în țară.

41.742 de persoane au generat formulare de intrare în România

Până luni, ora 10.00, un număr de 41.742 de persoane au generat formulare digitale de intrare în România.

Cele mai multe au completat formulare pentru următoarele puncte de trecere a frontierei:
1. Aeroportul International „Henri Coandă” – 14.615
2. Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac – 3.202
3. Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj – 3.024
4. Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – 2.460
5. Punctul de Trecere a Frontierei Borș – 2.442

Autoritățile susțin că traficul la frontieră se desfășoară în condiţii normale, timpul maxim de aşteptare la frontieră fiind de 40 de minute în PTF Nădlac II şi Borş II. Asta în condițiile în care, weekendul acesta, oamenii au așteptat cu orele mai ales la punctele de intrare din vestul țării. Mulți nu aveau nici test COVID negativ, nici nu erau vaccinați. Unii au spus deschis că n-au de gând să stea în carantină, așa cum prevăd noile reguli.

„Înţeleg nerăbdarea şi nervozitatea unora, dar nu aveau altceva de făcut decât să se vaccineze sau să se testeze ca să nu aibă probleme la intrarea în România. Lucrul acesta îl fac atunci când merg în ţările din vestul Europei, dar în mod paradoxal, nu îl fac atunci când se întorc acasă, nu este în regulă şi cred că trebuie să fim toţi solidari şi responsabili în acest moment. (…) Măsura aceasta a carantinei este o măsură de sănătate publică menită să protejeze comunitatea în care trăim”, a declarat Alexandru Rafila (PSD), ministrul Sănătății.

Formularul digital de intrare în România, obligatoriu

Formularul digital de intrare în România e obligatoriu de astăzi. Necompletarea documentului se sancționează cu amendă între 2.000 și 3.000 de lei.

Formularul trebuie completat cu maximum 24 de ore înainte de a intra în țară sau în termen de 24 de ore de la trecerea frontierei.
Documentul nu trebuie tipărit.

„Persoanele care nu dețin o adresă de e-mail se pot adresa aparținătorilor sau unor persoane apropiate de încredere, pentru a completa formularul cu datele personale”, au transmis autoritățile.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:21 - Ce se va întâmpla, de la 1 ianuarie, odată cu majorarea salariului minim. Casa de Pensii a făcut anunțul: „Începând cu aceeaşi dată …”
18:11 - Ministerul Apărării avertizează asupra unei campanii masive de manipulări și dezinformări care circulă în spațiul public
17:49 - AEP a trimis mai multe probe Parchetului General, care arată banii băgați în campania electorală a lui Călin Georgescu: „Atestă că nu a fost o campanie cu finanțare zero” (VIDEO)
17:44 - Daniel Breaz, despre dosarul care îl vizează pe Horațiu Potra: „Pe mine mă frapează faptul că Georgescu avea nevoie de această pază”
17:08 - Marian Vanghelie, trimis în judecată de procurorii DNA, în dosarul Economat. Fostul primar, acuzat de complicitate la abuz în serviciu. Prejudiciul este de sute de milioane de lei
17:02 - Crimă în Sectorul 5 al Capitalei. Mama agresorului a sunat la 112 pentru a anunța fapta
16:56 - Gheorghe Ialomițianu: „Acest Guvern trăiește din împrumuturi și vă dați seama ce dobânzi plătim” (VIDEO)
16:51 - Bogdan Matei (PSD), despre problemele cauzate de softul Casei de Pensii: Sunt foarte multe probleme și, din păcate, pensionarii au de suferit. Statul român, prin anumite instituții ale sale, nu este pregătit de digitalizare (VIDEO)
16:42 - Amenzi uriașe în urma controalelor ANSVSA din supermarketuri și hipermarketuri. Ce nereguli au găsit inspectorii în magazine
16:21 - IPJ Brăila rămâne în continuare șără șef: Note de 2,66 și 4,81 obținute de cei doi candați la concursul de ocuparea postului