Președintele Parlamentului irlandez: Suntem încântaţi să lucrăm şi să trăim alături de români

Președintele Parlamentului irlandez: Suntem încântaţi să lucrăm şi să trăim alături de români
irishtimes.com

Sean Barrett, președintele Parlamentului irlandez, a declarat, după o întâlnire cu Valeriu Zgonea și Victor Ponta, că statul irlandez este încântat să trăiască alături românii care vin să locuiască acolo, transmite Mediafax.

„Statul nostru este foarte fericit să primească miile de români care vin să locuiască în Irlanda, fie permanent, fie temporar, este până la urmă decizia lor dacă vor dori să se întoarcă în România sau nu, dar atât timp cât sunt acolo, suntem încântaţi să lucrăm şi să trăim alături de ei”, a declarat președintele Parlamentului irlandez.

„Irlanda are o mare experienţă în imigraţie. Fiind o insulă pe coasta de vest a Europei, a cunoscut fenomenul emigrării de multe generaţii. Cetăţenii noştri au plecat către Marea Britanie, către Statele Unite şi nu, în ultimul rând, în Australia, unde avem comunităţi foarte extinse. Am aflat recent că populaţia irlandeză din diaspora numără în jur de 70 milioane de persoane de vârste diferite pe când în Irlanda se găsesc în jur de şase milioane doar. Au fost foarte bine primiţi de ţările-gazdă, la rândul nostru am fost bine primiţi atunci când am intrat în UE, în 1973 şi dorim să facem în acelaşi fel. Este minunat ca tinerii să aibă posibilitatea să se deplaseze oriune în Europa ca cetăţeni europeni liberi să decidă unde vor să-şi petreacă zilele”, a mai declarat Barrett.

Tags: