Președintele s-a întâlnit cu ambasadorii statelor UE într-un moment VITAL! Iohannis: Obiectivul României este demararea cât mai rapidă a negocierilor cu Marea Britanie

Președintele s-a întâlnit cu ambasadorii statelor UE într-un moment VITAL! Iohannis: Obiectivul României este demararea cât mai rapidă a negocierilor cu Marea Britanie

Klaus Iohannis, președintele României, s-a întâlnit, miercuri seara, cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditați la București. Șeful statului a subliniat că obiectivul României al președinția Consiliului UE este demararea cât mai rapidă a negocierilor privind viitoarele relații dintre blocul comunitar și Marea Britanie, în cazul în care Acordul de retragere va fi ratificat de Parlamentul britanic și aprobat de Parlamentul european, relatează Agerpres.

„În privința procesului de retragere a Marii Britanii din UE, președintele a subliniat faptul că este important ca Brexit să aibă loc într-un mod ordonat, pe baza Acordului de retragere care a fost agreat de liderii europeni la reuniunea Consiliului European din 25 noiembrie. Președintele Klaus Iohannis a arătat că, în cazul în care Acordul de retragere va fi ratificat de Parlamentul britanic și aprobat de Parlamentul European, România, în calitate de viitoare președinție a Consiliului UE, are ca obiectiv demararea cât mai rapidă a negocierilor privind relațiile viitoare dintre UE și Marea Britanie, astfel încât parteneriatul viitor dintre cele două părți să fie unul cât mai ambițios și cuprinzător”, informează Administrația Prezidențială, potrivit sursei citate.

Aceeași sursă mai scrie că șeful statului a subliniat că exercitarea de către România a primei sale preşedinţii a Consiliului UE va reprezenta un moment foarte important pentru ţara noastră, o oportunitate de a contribui la păstrarea unităţii europene şi la consolidarea proiectului european.

Klaus Iohannis a mai precizat că România, în calitatea sa de stat membru atașat puternic proiectului european, va acționa cu pragmatism și responsabilitate pe durata mandatului său și va urmări să contribuie la avansarea negocierilor pe dosarele prioritare la nivel european.

Președintele consideră că, în opinia statului pe care îl conduce și reprezintă, consolidarea Uniunii trebuie să aibă loc pe baza valorilor și principiilor sale fundamentale – unitate, solidaritate, tratament egal și convergență. Iohannis a mai evidențiat că România susține o Uniune puternică, mai apropiată de cetățenii europeni și capabilă să le asigure acestora securitatea și prosperitatea.

Preşedintele a evidenţiat importanţa reuniunii informale a Consiliului European de la Sibiu, din 9 mai 2019, unde va fi discutată agenda strategică a UE pentru perioada 2019 – 2024. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, acest summit va reprezenta un bun moment de reflecţie asupra viitorului Uniunii.

Referitor la viitorul buget al UE pentru perioada 2021 – 2027, preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că România va acţiona pentru înregistrarea de progrese substanţiale în procesul de negocieri, astfel încât să se poată realiza obiectivul asumat la reuniunea Consiliului European din 13 – 14 decembrie, respectiv de a obţine un acord la nivelul liderilor europeni în toamna anului 2019.

Întâlnirea preşedintelui Iohannis cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene a fost organizată de Ambasada Republicii Austria, ţară care deţine în prezent preşedinţia rotativă semestrială a Consiliului UE.