Primăria Cluj a scos la concurs un post de IT-ist plătit cu 10.000 de lei pe lună, dar nu-l vrea nimeni. Ce spune Emil Boc

Primăria Cluj a scos la concurs un post de IT-ist plătit cu 10.000 de lei pe lună, dar nu-l vrea nimeni. Ce spune Emil Boc
Sursa foto: Emil Boc / Facebook

Primăria Cluj a scos la concurs un post de IT-ist plătit cu 10.000 de lei pe lună, dar până acum nu s-a prezentat nici măcar un candidat. Asta pentru că la privat salariile sunt chiar mai mari. În plus, veniturile angajaților din IT sunt mai consistente în București.

Ce spune Boc despre salariul de 10.000 de lei refuzat

„Nu am reuşit să atragem pe nimeni din IT. Căutam un specialist în digitalizare pe un salariu lunar de 10.000 de lei/brut, dar nu s-a prezentat nimeni”, a declarat Emil Boc, primarul din Cluj-Napoca, potrivit Adevărul.

Clujul ar avea, potrivit unor date, circa 25.000 de angajaţi în IT.

„Suntem oraşul cu cea mai mare concentrare de IT-işti pe metru pătrat din Europa. IT-ul este industria care dă slujbele viitorului şi de aici vin locurile de muncă bine plătite. Inovarea şi IT-ul reprezintă o forţă puternică”, a mai spus Boc.

Salarii mari, prețuri mari în Cluj

În ultimii ani, salariile au crescut semificativ în Cluj, acesta devenind al doilea, după București, la capitolul venituri.

Asta a avut, însă, și un efect negativ: prețurile pe piața imobiliară au explodat.

Cel mai recent caz care a făcut vâlvă în toată țara este al unei garsoniere de 11 metri pătrați din oraș, care a fost dată spre închiriere cu 200 de euro. O domnișoară s-a înțeles cu proprietarul pentru o chirie de 180 de euro.

În final, proprietarul a decis să scoată la vânzarea micuța garsonieră pentru deloc modesta sumă de 37.499 de euro.