Primarul Reșiței, dat pe mâna procurorilor de prietena sa, Ioana. Femeia încasa șpaga acestuia

Primarul Reșiței, dat pe mâna procurorilor de prietena sa, Ioana. Femeia încasa șpaga acestuia
Foto: stirileprotv.ro

Mihai Stepănescu, primarul Reșiței, a fost trimis în judecată pentru luare de mită.

Bărbatul primea șpagă de la reprezentantul celei mai mari companii de pavaje din România, Elis Pavaje, pentru a primi contracte cu Primăria Reșița.

Unul dintre reprezentanții companiei, Stelian Tăune, a fost de acord să vireze primarului 10% din valoarea contractelor, scrie evz.ro.

Astfel, primarul a primit 52.000 de lei pentru un contract de proiectare și execuție lucrări, precum și 20.000 de lei, parte din suma de 10.000 euro, pretinsă în avans pentru viitoare lucrări.

Tăune l-a denunțat, iar a doua tranșă din mită a fost găsită asupra Ioanei Șandru, prietena primarului. Aceasta a colaborat cu autoritățile pentru ca pedeapsa să i se reducă, astfel că l-a înregistrat pe edil în timp ce explica circuitul șpăgii.

Stepănescu a fost trimis în judecată de procurori pentru luare de mită, iar Tăune și Șandru sunt judecați pentru complicitate la luare de mită și beneficiază de o reducere la jumătate a pedepsei.