Primarul Sucevei: Se va întâmpla o transmitere în masă dacă vom organiza Revelionul în aer liber

Primarul Sucevei: Se va întâmpla o transmitere în masă dacă vom organiza Revelionul în aer liber

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a explicat de ce nu se vor organiza în noaptea de Revelion concerte sau evenimente publice. Acesta a avertizat că riscul de infectare continuă să fie unul ridicat, prin urmare sucevenii vor putea asista doar la un foc de artificii de 20 de minute, în zona esplanadei din faţa Casei de Cultură.

De ce nu vor avea loc concerte de Revelion în Suceava

„Am analizat situaţia şi e destul de riscant să organizăm alte evenimente. Aşa cum se ştie, la revelioanele în aer liber, de obicei, vin peste 10.000 de persoane. E greu să stăpâneşti un asemenea număr de oameni. La spectacole lumea se înghesuie.

Ar trebui să poarte mască, să păstreze distanţarea, iar acest lucru cu siguranţă nu se va putea în noaptea de Revelion.

Tocmai de aceea, din respect în primul rând pentru cadrele medicale care se luptă şi în aceste zile cu pandemia, eu ca primar nu pot să-mi asum această responsabilitate.

Se va întâmpla o transmitere în masă în măsura în care vom organiza Revelionul în aer liber şi vor participa mii de persoane. De aceea Primăria face doar foc de artificii„, a spus Ion Lungu, potrivit Agerpres.

În municipiul Suceava, numărul cazurilor în evoluţie este de 37, iar rata de infectare este 0,36 la mia de locuitori.

Numărul cazurilor de COVID-19, în continuă scădere

În România a continuat să scadă semnificativ numărul localităților cu rata de infectare de peste 3 la 1.000 de locuitori. Astfel, numărul orașelor și comunelor aflate în zona roșie a ajuns de la 71, la 63.

Astfel, cifrele pandemiei sunt asemănătoare cu cele din vară, în care multe restricții au fost eliminate. Doar 62 de comune ale României mai sunt în scenariul roșu, plus un oraș, Curtici, din Arad, unde se înregistrează o incidență de 4,01 la mie, adică 36 de cazuri la o populație de 8.983 de locuitori.

O comună cu 233 de locuitori, Ceru-Băcăinți, din Alba, înregistrează cea mai mare incidență, 8,58 la 1.000 de locuitori, adică două cazuri la o populație de 233 de oameni.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`