Prognoza meteo, azi, 30 iunie 2020. Meteorologii anunță caniculă și instabilitate atmosferică

Prognoza meteo, azi, 30 iunie 2020. Meteorologii anunță caniculă și instabilitate atmosferică
Foto: Pixabay.com

Vara și-a intrat în drepturi în România. Potrivit meteorologilor de la ANM, prognoza meteo pentru azi, 30 iunie 2020 anunță vreme caniculară în toată țară. Temperaturile maxime vor ajunge până la 36 de grade Celsius în Muntena și 35 de grade în Muntenia.

Meteorologii au emis însă și două coduri de vreme instabilă. Codul portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată este valabil până la data de 30 iunie ora 10:00 și vizează județele Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Cluj, Bistrița Năsăud, precum și în zona de munte a județului Mureș. Vor fi intervale cu intensificări puternice ale vântului (rafale de 80…90 km/h), vijelii, frecvente descărcări electrice și grindină.Pe arii restrânse vor fi averse torențiale și se vor acumula cantități de apă de peste 25…35 l/mp.

Codul galben emis de meteorologi este valabil până la data de 30 iunie ora 10:00 pentru județele: Alba, Brașov, Suceava, Botoșani, Mureș, Covasna, Neamț. „ În intervalul menționat, local în zona de munte, estul Transilvaniei și nordul Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, intensificări ale vântului, descărcări electrice și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și pe arii restrânse 40 l/mp”, anunță ANM.

Prognoza meteo în principalele zone din țară. Cum va fi vremea azi, 30 iunie 2020

Vremea se anunță caldă astăzi, temperaturile maxime din termometre fiind cuprinse între 29 și 36 de grade Celsius. Maximele caniculare cuprinse între 35 și 36 de grade Celsius se vor înregistra astăzi în Oltenia și în Muntenia.

În Banat vremea se anunță caniculară, iar cerul va fi senin. Maximele înregistrate aici vor ajunge până la 30 de grade Celsius, iar în Crișana până la 29 de grade.

În Maramureș vremea va fi mai rece față de alte regiuni ale țării. Aici maximele nu vor depăși 29 de grade Celsius, iar cerul se anunță izolat noros.

În Moldova și în Transilvania meteorologii anunță ploi, însoțite de averse precum vânt și descărcări electrice. Maximele vor fi cuprinse în aceste regiuni între 29 și 33 de grade Celsius.

În Dobrocea meteorologii anunță vreme instabilă și ploi. Cerul va fi parțial noros, iar local vor fi înregistrate ploi. Maximele din regiune nu vor depăși 34 de grade Celsius.

Prognoza meteo pentru București

În Capitală cerul va fi temporar noros și se vor înregistra averse sub formă de descărcări electrice și ploi, însă meteorologii anunță temperaturi caniculare pe parcursul zilei de astăzi. Maximele din termometre vor ajunge până la 35 de grade Celsius, iar minimele nu vor coborî sub 20 de grade Celsius.

Prognoza meteo la munte

La munte vremea se anunță instabilă astăzi, dar temperaturile sunt mai ridicate față de această perioadă a anului. Se vor înregistra 18 grade Celsius pe Ceahlău, 22 grade Celsius pe Semenic şi Sinaia şi 23 grade Celsius pe Păltinş. Cel mai cald o să fie în Poiana Braşov şi Predeal, unde luni se vor înregistra 24 de grade Celsius. La munte, în această săptămână, variațiile temperaturilor maxime de la o zi la alta vor fi nesemnificative, astfel că se vor înregistra în medie temperaturi cuprinse între 16 și 18 grade Celsius.

Prognoza meteo pe litoral

La mare cerul va fi variabil în cursul zilei de astăzi. Vestea bună este că meteorologii nu au anunțat ploi, iar maximele din termometre vor ajunge până la 31 de grade Celsius. În timpul nopții mercurul nu va cobor sub 22 de grade Celsius. Iată prgnoza meteo pentru intervalul 29 iunie – 5 iulie 2020.

Ultima oră
01:23 - Klaus Iohannis, la Adunarea Generală a ONU de la New York: România crede cu tărie că valorile democratice și o ordine internațională bazată pe reguli sunt fundamentale pentru un viitor mai sigur și mai bun (VIDEO)
00:00 - Ministrul Mediului a discutat cu Tiberiu Boșutar, activistul bătut crunt într-o pădure din Suceava, fieful lui Gheorghe Flutur. Tanczos Barna: Sper să se facă lumină cât mai repede în acest caz
23:54 - Alertă la Călimănești. Trei persoane au ajuns de urgență la spital, după ce o mașină a căzut pe acostamentul căii ferate
23:38 - Octavian Berceanu: Nu am avut nicio discuție cu Florin Cîțu și Klaus Iohannis, deși mi-aș fi dorit / Baronii locali s-au obișnuit de 20 de ani să dicteze și am găsit o presiune enormă, dar am reușit să stopez presiunile politice
23:36 - USR PLUS, videoclip cu declarațiile premierului Florin Cîțu privind campania de vaccinare și valul 4: „Din minciună în minciună, campania de vaccinare a eșuat în România”
23:15 - Alexandru Rafila, despre paturile ATI: Cifrele au variat de-a lungul timpului în funcție de entuziasmul diverselor personalități politice. Numărul lor nu poate fi modificat substanțial, probabil că sunt circa 4.000 în total (VIDEO)
23:13 - Ionuț Dolănescu, decizie radicală. Sunt vizați soția și cei trei copii, dar și Maria Ciobanu
22:45 - Alexandru Rafila, despre dosarul DNA privind achiziționarea de vaccinuri: Probabil că plângerea penală vine dintr-o zonă apropiată de Vlad Voiculescu. Guvernul să facă public contractul, nu discutăm de rachete balistice (VIDEO)
22:29 - Ludovic Orban: Au fost unii colegi care m-au atacat mai rău ca cei din PSD / Florin Cîțu s-a schimbat după ce a decis să candideze la șefia partidului
22:22 - Vlad Voiculescu: Cel mai ușor pentru premier e să spună că altcineva este vinovat. Eu n-am mai văzut o țară în care campania de vaccinare să fie condusă de premier și de armată (VIDEO)