Program Metrorex de Paște 2026. Compania Metrorex a anunțat programul special de circulație a trenurilor pentru perioada Sărbătorilor Pascale din 2026.
Astfel, în intervalul 10-13 aprilie 2026, trenurile de metrou vor circula pe toate magistralele conform graficului specific zilelor de weekend și sărbători legale.
Reprezentanții Metrorex au oferit detalii și pentru noaptea de Înviere, când traficul este, de regulă, mai intens.
„În noaptea de Înviere, trenurile de metrou vor circula între orele 23:00-1:00 la un interval de aproximativ 10 minute, iar de la ora 1:00 până la ora 5:00, la un interval de circa 20 minute”, a transmis Metrorex.
Compania a transmis și o recomandare importantă pentru siguranța pasagerilor. Accesul în metrou cu foc deschis, precum lumânări sau candele aprinse, este strict interzis, pentru a preveni eventuale incidente.
Programul adaptat din perioada Paștelui vine în sprijinul călătorilor care participă la slujbele religioase sau se deplasează în oraș în aceste zile. Astfel, bucureștenii vor putea folosi metroul inclusiv în noaptea de Înviere, în condiții de siguranță.