Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, despre incidentele violente din Piața Victoriei: A fost necesară folosirea gazelor lacrimogene, un grup de protestatari manifestau violent. Unul dintre bărbații ridicați este un cetățean polonez, avea asupra lui un briceag (VIDEO)

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, despre incidentele violente din Piața Victoriei: A fost necesară folosirea gazelor lacrimogene, un grup de protestatari manifestau violent. Unul dintre bărbații ridicați este un cetățean polonez, avea asupra lui un briceag (VIDEO)
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Ana Maria Burchi, a declarat într-o intervenție telefonică, în emisiunea Politica Zilei, moderată de Ioana Constantin, pe B1 TV, că a fost necesară folosirea gazelor lacrimogene la protestul organizat în Piața Victoriei, din cauza comportamentului violent al unui grup de protestatari, care făceau presiuni asupra cordonului de jandarmi.

„A fost necesară folosirea gazelor lacrimogene”

Ea a subliniat că intervenția a respectat principiul proporționalității, având ca scop limitarea escaladării violente și asigurarea unei reacții adecvate la amenințările întâmpinate de jandarmi. De asemenea, a menționat că șase persoane au fost extrase din mulțime și conduse la secția de Poliție pentru a se lua măsuri legale împotriva lor.

“Așa este, confirm informația. A fost necesară folosirea gazelor lacrimogene, pentru că un grup de protestatari manifestau violent și făceau presiuni asupra cordonului de jandarmi, însă este important să menționez că intervenția a respectat clar principiul proporționalității și a avut ca scop limitarea la minimum a escaladării violente și asigurarea unei reacții adecvate la amenințările pe care jandarmii, colegii mei, le-au întâmpinat.

Așa cum au precizat colegii mei, a fost extrasă din mulțime o persoană. Acum ceva timp am primit informația că se reactualizează cifra. Este vorba despre 6 persoane care au fost extrase din mulțime. Au fost conduse la secția de Poliție și urmează să se facă încadrările legale, urmând ca mai apoi să se ia măsurile legale asupra acestora.

(…) Nu pot să mă pronunț asupra intenției protestatarilor. Pot doar să constat faptul că reacțiile lor au fost unele violente, motiv pentru care colegii mei au fost nevoiți să adopte această măsură legală, de altfel, pe care legea Jandarmeriei o permite, de a folosi gaze lacrimogene, pentru a reuși să calmeze situația”.

„Unul dintre bărbații ridicați este un cetățean polonez”

Întrebată dacă au fost și protestatari de alte naționalități, Ana Maria Burchi a răspuns:

“Unul dintre bărbații ridicați este un cetățean polonez, care avea asupra lui un briceag”.

Chestionată dacă a fost și vreun protestatar de origine ucraineană, Ana Maria Burchi a spus:

“Nu am informația aceasta, însă, pot să vă spun că, indiferent de naționalitate, indiferent de statut, legea se aplică în mod unitar, așa cum spuneam, indiferent de statutul social sau orice altă trăsătură a acestui cetățean, este fundamental să aplicăm legea, în mod unitar, fără a avea astfel de caracteristice”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`