Deținuții de la Penitenciarul Brăila au în clădire gândaci, ploșnițe, râie și vărsat de vânt. Toate acestea s-au răspândit cu repeziciune de la o celulă la alta, cauzând boli la cel puțin 20 de deținuți, potrivt libertatea.ro.
Deținuții au dezvoltat mai multe bloi de piele, care au apărut la Secția a IV-a, camera 4.14, dar din cauza lipsei unor măsuri preventive, râia și vărsatul de vânt au ajuns și în Secția 1, una dintre cele mai murdare ale închisorii, și au îmbolnăvit aproximativ 20 de deținuți. Apoi s-au îmbolnăvit câțiva deținuți din Secția V.
Potrivit unor surse din interiorul pușcăriei, epidemia a pornit de la mizeria cruntă în care deținuții sunt obligați să-și facă pedeapsa.
Mai mult, cei care lucrează în punctele exterioare nu se pot spăla la întoarcerea în camere și rămân îmbrăcați cu aceleași haine pe care le-au folosit când au fost scoși la muncă.
„Printre bolnavi sunt și diabetici care, cu toate că sunt foarte vulnerabili, nu sunt monitorizați din punct de vedere medical”, ne-a declarat Dumitru Gîrbacea, președintele Organizației Consiliul Local al Tinerilor din Brăila.