Scene de violență extremă pe o stradă din Lugoj. Joi seara, două familii de romi, aflate în conflict, s-au reîntâlnit și s-au bătut cu bâte și topoare. Mai multe persoane au fost reținute. Unul dintre cei implicați a ajuns la spital cu o rană provocată de topor.
Totul s-a întâmplat în cartierul Micro I, notează lugojinfo.ro. Cele două famiii s-au întâlnit întâmplător pe stradă și s-au luat la bătaie. Un bărbat lovit cu toporul a ajuns la spital.
Până să sosească polițiștii, mai mulți bărbați implicați în alternație au apucat să fugă. Zeci de agenți și jandarmi au împâzit orașul în căutarea lor, ei fiind dați și în consemn la frontieră pentru a nu putea părăsi țara.
Într-un final, polițiștii au reținut și dus la audieri șase indivizi.
„La data de 10 februarie 2022, în jurul orei 18:00, polițiștii lugojeni au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Olari din municipiu a avut loc un conflict, în care au fost implicate mai multe persoane, iar un bărbat de 38 de ani a fost rănit.
În urma investigațiilor efectuate, la scurt timp, polițiștii au reușit identificarea acestora, fiind vorba despre 6 bărbați cu vârste cuprinse între 18 și 64 de ani.
4 dintre aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, iar ceilalți doi au fost reținuți pentru tulburarea ordinii și liniștii publice”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Timiș, citați de opiniatimisoarei.ro.
Cei șase indivizi reținuți vor fi prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă.