Aderarea la Uniunea Europeană a dat ocazia românilor să călătorească în străinătate, lucru interzis pe vremea comunismului. În prezent, numărul celor care își petrec vacanțele în destinații turistice din afara țării a crescut.
Pe de altă parte, înainte de a pleca într-o vacanță externă, este bine să se facă o planificare atentă a călătoriei pentru a evita situațiile neplăcute. O astfel de planificare înseamnă rezervări făcute din timp, la cazare, achiziții de bilete de călătorie, organizarea bagajelor, dar și stabilirea unui buget de cheltuieli. Alegerea greșită a cardului sau neglijarea taxelor pot însemna costuri semnificativ mai mari.
Pentru a evita neplăcerile și costurile suplimentare, turiștii trebuie să țină cont de mai multe lucruri. În acest sens, publicația The Guardian a dezvoltat un set de recomandări pentru turiștii britanici, care pot fi adaptate și pentru români
În primul rând trebuie spus că nu toate cardurile bancare sunt la fel în afara țării. Există bănci care aplica comisionae destul de mari pentru tranzacțiile în valută. Drept urmare este bine ca turistul să se intereseze din timp în legătură cu aceste aspecte pentru a evita cheltuielile neprevăzute care pot aduce găuri în buget.
Dacă nu este timp suficient pentru a obține un card bancar nou, este bine să analizați taxele și comisioanele percepute pentru cardul pe care îl dețineți. Sunt bănci care aplică taxe fixe la fiecare plată sau retragere. Drept urmare, utilizarea cardului pentru pentru tranzacții sau retrageri de sume mici pot deveni costisitoare. Totodată, retragerile de numerar cu un card de credit pot avea dobânzi și comisioane mari.
Cei care folosesc aplicații de tip Apple Pay sau Google Wallet, pentru a gestiona cardurile bancare trebuie să se asigure că au setat cardul potrivit ca principal. Altfel, riscă să piardă sume destul de mari pe comisioane.
Turiștilor aflați în vacanță, în străinătate, li se recomandă să evite „convertirea dinamică” la POS sau ATM. Sunt de preferat plățile în moneda locală, în locul convertirii în alte valute care pot duce la un curs nefavorabil și comisioane ascunse.
În multe țări, plata cu cardul este normală. Cei care au nevoie de numerar ar fi bine să evite casele de schimb din aeroporturi sau din zonele turistice. Acestea ar putea fi dezavantajoase. Pentru a evalua cursurile de schimb, se recomandă folosirea site-urilor comparatoare precum Travel Money Max pentru cele mai bune cursuri.
Nu schimba bani rămași din vacanțele anterioare în altă valută înainte de plecare. Conversia în lire, de exemplu, apoi în altă monedă, înseamnă două comisioane. Este mai eficient să schimbi banii direct la destinație.