Regele Spaniei ajunge, luni seara, la București, pentru a se vedea cu președintele Nicușor Dan, fiind primul șef de stat care vizitează România în mandatul acestuia.
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei va sosi luni seara, în București, dar programul oficial al vizitei va începe de marți, 10 iunie, conform Adevărul.
Regele Felipe va vizita centrul de instruire NATO de la Cincu, din Brașov, însoțit de Nicușor Dan. Acesta se va întâlni cu trupele spaniole dislocate în contingentul NATO care asigură securitatea flacului estic al alianței.
Monarhul spaniol deține titlul de căpitan general al Forțelor Armate Spaniole, astfel că este comandatul suprem al armatei marine și aviației.
Vizita acestuia în România are loc într-un context de cooperare bilaterală strânsă între România și Spania.
Regele Felipe al VI-lea a mai fost în vizită în România alături de soția sa, regina Letizia în urmă cu 16 ani, când erau prinți de Asturia. Și alții membrii ai familiei regale spaniole au vizitat România, precum regele Juan Carlos I și regina Sofia, în 1978 și 2003.