Restaurantul lui Piedone este situat la mansarda unei clădiri care nu are autorizație de construire

Restaurantul lui Piedone este situat la mansarda unei clădiri care nu are autorizație de construire
Foto: Captură video

Cristian Popescu Piedone nu mai este edil al Sectorului 4, dar rămâne omul din umbra afacerilor familiei.

Fiul său Vlad deține două restaurante în Sectorul 4, amplasate la câteva străzi distanță unul de altul.

Însă, cel aflat pe strada Garmont ridică semne de întrebare cu privire la construcția în care se află, potrivit știrileprotv.ro.

Constructorul a recunoscut că a ridicat clădirea ilegal, a încercat apoi să i se recunoască proprietatea, dar fără succes.

Pe de altă parte, Piedone a acceptat, a aprobat mansardarea imobilului pentru a deveni restaurant, deși clădirea nu avea autorizație de construire.
Primăria a fost dată în judecată în 2010 de constructor, dar a renunțat brusc la proces.

„A fost ridicat fără autorizație de construire! Clientul meu vorbea de interese foarte mari, din partea primăriei, primea inclusiv telefoane să renunțe”, declarat avocatul constructorului.

Al doilea restaurant se află într-o zonă protejată, mai nou și mansardată.