Masca rămâne obligatorie în spațiile publice închise și deschise din București, a decis Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență, sâmbătă, când a prelungit măsurile anti-pandemie. Potrivit CMBSU, sunt interzise evenimentele private, spectacolele și demonstrațiile, iar la ceremoniile dedicate Zilei Naționale vor putea participa doar persoanele vaccinate și cele care au trecut prin boală.
Măsurile dispuse de Prefectura Capitalei pot fi consultate în format integral AICI
Bucureștiul a contabilizat 237 din cele 1.727 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 raportate sâmbătă. Cel mai mare oraș al țării este la o incidență de 2,26, conform acelorași date.
La ora de transmitere a bilanțului, numărul total de persoane internate cu COVID-19 în unitățile sanitare de profil era de 7.714, iar 1.265 dintre acestea se aflau la Terapie Intensivă.
Ministrul Sănătății a anunțat sâmbătă că persoanele care vin din zonele afectate de tulpina Omicron, detectată între timp în două țări europene, vor fi carantinate.
„Urmează să vedem dacă eficacitatea vaccinării se păstrează în ceea ce privește acest virus si dacă evoluția bolii este modificată. Având în vedere alertele OMS și Centrul European de control al Bolilor și România s-a adaptat măsurilor care au fost recomandate și in momentul de față a fost adoptată o Hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență. Oricum, călătorii români care vin din zonele cu probleme vor fi carantinați timp de 14 zile și pot ieși cu un test negativ în zile . Măsurile de sănătate publică și vaccinare sunt soluția care se consideră oportună și populația ar trebui să țină cont de acest lucru pentru că nu știm cum va evolua această tulpină… Nu putem să excludem apariția de cazuri cu această tulpină, România nu este ferită”, spunea Alexandru Rafila, la Palatul Victoria.