După un an de la tragedia din clubul Colectiv, rănile supraviețuitorilor sunt departe de a fi închise. Au rămas răni fizice și, mult mai grav de atât, rănile emoționale au lăsat cicatrici mult mai pronunțate.
O trupă rock a lansat o piesă care începe cu strigătele pline de disperare ale victimelor din incendiu. Piesa a reușit să stârnească doar revoltă, deși membrii formației pretind că ar fi un omagiu.
„Colectiv, un club în iad, unde îngerii sunt torțe când aripile ard”, este refrenul cântecului, dar începutul este cel care a stârnit revoltă. Sunt 24 de secunde de urlete și groază, puse pe muzică, informează B1 TV.
„Am compus această piesă din suflet, la 3 zile după tragicul eveniment. Am rămas profund marcat și n-am avut cum să nu empatizez cu cele întâmplate. Puteam fi și eu acolo, iar acest lucru m-a transpus, încercând să înțeleg prin ce au trecut mulți dintre prietenii mei. Groaznic!”, a scris solistul trupei Aquila pe Facebook în descrierea piesei.
Cei care au reacționat primii, au fost supraviețuitorii tragicului incendiu.
„Se vede ce impresionat a fost când a folosit în intro sunetele alea. Pe lângă versurile de clasa treia, progresia de note pop-rock pe care s-au construit toate hit-urile pop-rock din ultimii 30 de ani. Mizerabil!”, a scris Mircea Becherescu.
„Îngrozitor! Pe lângă tensiunea existentă, asta lipsea”, a scris Emma Bărăscu.
„Cum să faci aşa ceva. Cum să îţi treacă prin cap să faci aşa ceva. Sper din suflet ca măcar intenţia lor să fi fost onestă, căci compoziţia şi interpretarea. GUNOI!”, a declarat Sorin Bădulescu.
Comentariile au fost șterse imediat de solistul trupei, însă revolta tinerilor nu s-a oprit. Aceștia au cerut reprezentanților Youtube să scoată piesa de pe site.
Din respect pentru victimele din Colectiv, pentru supraviețuitori și cei care nu mai sunt printre noi, B1 TV a ales să nu difuzeze pasajul respectiv.
REVOLTĂTOR! Urletele din Colectiv, folosite ca intro într-o piesă care se vrea a fi un omagiu pentru victimele incendiului
#DIRECT_ONE_2ejmsx#