Personalul nedidcatic din școli și universități ar putea beneficia de salarii mai mari cu 12% de la 1 august, potrivit unui proiect pus în dezbatere de Ministerul Educației, informează Mediafax.
„Începând cu data de 1 august 2015, cuantumul brut al salariilor de bază de care beneficiază personalul nedidactic din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, inspectoratele şcolare şi unităţile conexe, instituţiile de învăţământ superior de stat şi din bibliotecile centrale universitare se majorează cu 12% faţă de nivelul acordat pentru luna iulie 2015. Cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor şi a celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care nu fac parte, potrivit legii, din salariul de bază de care beneficiază personalul nedidactic de la alin. (1) se majorează cu acelaşi procent de 12%, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii”, se arată în proiectul de ordonanţă de urgenţă.
De această majorare salarială ar putea beneficia 3.848 de persoane din învăţământul preuniversitar de stat şi 7.468 de persoane din învăţământul universitar.
Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, urmează să fie alocate 38,6 milioane de lei, în 2015, şi apoi câte 115,8 milioane de lei anual.
Măsura este justificată de Acordul încheiat între Guvernul României şi federaţiile sindicatelor reprezentative din învăţământ, dar și de faptul că pentru anul 2015 sunt prevăzute creşteri salariale de 5%, începând cu 1 martie 2015 şi 1 septembrie 2015 numai pentru personalul didactic şi didactic auxiliar, omiţându-se personalul nedidactic din învăţământ.