Scandalul defrișărilor ilegale din România, de care este legat și numele lui Iohannis, ia amploare: Mai multe ambasade ale Austriei au primit scrisori despre practicile companiei Schweighofer

Scandalul defrișărilor ilegale din România, de care este legat și numele lui Iohannis, ia amploare: Mai multe ambasade ale Austriei au primit scrisori despre practicile companiei Schweighofer

Scandalul defrisărilor ilegale din România, de care este legat și numele președintelui Klaus Iohannis, ia amploare. Peste 30 de organizații neguvernamentale și grupuri informale din diaspora și din România au început o campanie de informare în mai multe țări din UE, dar și în Canada cu privire la practicile companiei austriece Schweighofer Holzindustrie în țara noastră.

“Pe de o parte sunt vizate amabasadele și consulatele Austriei, pe de altă parte clienții companiei”, scrie jurnalistul Miahi Goțiu într-un articol pentru România curată.

”Organizațiile non-guvernamentale și asociațiile românești au hotarât să pună capăt acestui ecocid. Campania a început astăzi în mai multe orașe din Europa și Canada: Bruxelles, Londra, Paris, Milano, Viena, Dublin, Praga, Roma, Munchen, Madrid, Montreal, Toronto, București și Timișoara. În dimineața aceasta reprezentanții mai multor organizații au înmânat scrisori deschise reprezentaților ambasadelor  sau consulatelor Austriei în orașele mai sus menționate, Reprezentanței Permanente a Austriei la UE, Ministerului Integrării și Afacerilor Externe de la Viena. Semnatarii scrisorii își exprimă îngrijorarea față de practicile ilegale și imorale ale Holzindustrie Schweighofer, precum si nemulțumirea față de sprijinul  acordat de către Ambasada Austriei la București, acestei companii.”, se arată într-un comunicat de presă al organizațiilor semnatare.

”În același timp au fost trimise scrisori și emailuri către mai mulți dintre clienții Holzindustrie Schweighofer, informându-i că prin menținerea relațiilor cu firma austriacă devin părtași indirecți la distrugerea comunităților românești, a modului de viață tradițional, părtași la pierderea a mii de locuri de muncă, precum și la defrișări masive”, se mai arată în comunicat.

Liderii campaniei au trimis mai multe scrisori deschise ambasadelor Austriei din Europa și de pe continentul american. Semnatari sunt Agora for Life – Belgia, Environmental & Social Change – Marea Britanie, New Environmentalist – Marea Britanie, Save Rosia Montana UK – Marea Britanie , Romanii din Italia – impotriva exploatarii gazelor de sist  – Italia, Romanii din Italia pentru Rosia Montana- Italia, Diaspora Romaneasca Unita – Italia, Salvemos Rosia Montana  Madrid – Spania,Initiativa Solidaritate pentru Romania – Suedia, Intreseförening för Rumäner i Sverige – Suedia, Rosia Montana Paris – Franta, Dacia Libera – Franta, Diaspora Franta solidara cu Romania. (Romani Indignati) – Franta, Asociația Grupul de Intervenție Civică , Brasov –  Romania, Asociatia Neuer Weg, Fagaras – Romania, Asociatia T.E.S.L.A –  Romania, Militia Spirituala – Romania, Asociatia Bafi – Romania, Clubul Eco-Montan Bucovina,  Radauti – Romania, Asociatia “ Salvam  Campia de Vest” – Romania, Asociația Bankwatch – Romania,Asociația Șura – Romania, Efectul  Fluture – Romania, Mining Watch Romania, R9TM  – Romania, Canada Save Rosia – Canada, Raw (Romanian Activists Worldwide)  – Canada, Munchen Rettet Rosia Montana  – Germania, Civicum Voluntaris , Constanta – Romania,Grupul de activisti din Viena – Austria, Rettet den Regenwald e.V., Hamburg – Germany,GLOBAL 2000 – Austria, Comité belge de Solidarité avec l’Equateur face à Chevron-Texaco – Belgium.

“În atenția Excelenței Sale, Domnul Ambasador…

Noi, membrii ai societății civile și organizații de mediu, am urmărit cu îngrijorare și stupefacție , video-ul realizat de Environmental  Investigation Agency ( Agenția pentru Investigații de Mediu), o organizație de mediu cu birouri în Statele Unite, la Washington și la Londra, video în care sunt devoalate metodele de lucru ale firmei austriece Holzindustrie Schweighofer, cel mai mare procesator de rășinoase din țară, care acceptă cu bună știință și recompenseazaă, chiar, printr-un  sistem de bonificație, lemnul tăiat ilegal, oferit de un membru al Agentiei de Investigații care s-a prezentat ca fiind investitor.

Holzindustrie Schweighofer este compania cu poziția dominantă pe piața românească a prelucrătorilor de lemn de rășinoase în produse semi-finite, având intenția declarată de a obține monopolul pe această piață, în viitorul apropiat, odată cu începerea activității noii fabrici de la Reci, fabrica ce are capacitatea de a prelucra un  million m³  de rășinoase pe an, care se adaugă celor trei milioane m³ care deja sunt procesate în fabricile date în folosință anterior. Numele acestei companii apare în mai multe cercetări: anul trecut, în timpul unui control din partea Ministerului Mediului, au fost descoperiți la fabrica din Rădăuți  10.000 m³ de bușteni fără acte de proveniență. Mai mult decât atât, numele companiei este legat de o tranzacție ilegală prin care a intrat în posesia terenului pe care a fost construită acestă fabrică.

Practicile acestei companii nu sunt numai ilegale, așa cum reiese, fără dubiu, din investigatia filmată de către EIA, dar și imorale. Directorul executiv al Holzindustrie Schweighofer a trimis o scrisoare Primului Ministru al României, prin care îi cere acestuia să schimbe prevederile noului Cod Silvic, amenințănd cu afectarea relațiilor comerciale dintre Austria și România, cu sancțiuni din partea Comisiei Europene și cu procese la Centrul Internațional de Soluționare a Litigiilor Stat-Investitor. Noul Cod Silvic elaborat recent de către Guvernul României și votat de către Parlament, vizând protejarea pădurilor și stabilirea unei limite de  de 30% pentru o companie, de a procesa volumul  industrial de masă lemnoasă. Holzindustrie Schweighofer  a făcut presiuni asupra Guvernului, pentru că este crucial să înceapă activitatea fabricii de la Reci , Covasna,  sub prevederile vechiului Cod Forestier.

Numeroase proteste împotriva despăduririlor au avut deja loc în România, despăduriri provocate de presiunea pusă pe furnizorii de materie primă, exercitată de firma austriacă. Un număr de circa 50.000 de locuri de muncă s-au pierdut până acum, din cauza imposibilității pentru micii întreprinzători de a-și asigura materia primă. Scrisori de protest au fost trimise de câteva Organizații Non-Guvernamentale,  semnalând  impactul devastator  pe care îl are aceasta companie, interesată doar să facă profit și nu de soarta  comunitîților locale, a tradițiilor, a mediului și ignorând cu desăvârșire conceptul de «dezvoltare durabilă».

Având în vedere toate acestea, lobbyul făcut de Ambasada Austriei la București pentru această firmă pune într-o lumină nefavorabilă statul austriac, transformându-l într-un apărător al unei companii care distruge comunitățile locale din România și modul lor tradițional de viață, provoacă pierderea a zeci de  mii de locuri de muncă și despăduriri masive – 48 ha/zi, potrivit Guvernului român, inclusiv în Parcuri Naționale (Parcul Retezat). Despăduririle au dus la distrugerea infrastructurii, la inundații în câteva zone afectate, cu pierderi semnificative, inclusiv de vieți omenești.

Trebuie să conștientizați că dvs contribuiți, indirect, la distrugerea ultimelor păduri virgine din zona temperată a Europei – 250.000 ha din totalul de 322.000 de păduri virgine se află în România – păduri care adăpostesc unele dintre cele mai mari mamifere din toate statele europene la un loc, cu excepția Rusiei, potrivit EIA și Greenpeace. Pădurile oferă adăpost ursului brun, lupilor și râșilor.

Nutrim speranța că statul austriac, pe care îl reprezentați, nu aprobă și nu susține astfel de practici ale unei companii ce ignoră legislația națională și europeană. Regulamentul 2151/2003 al Comisiei Europene și al Consiliului, privind monitorizarea pădurilor și Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Comitetul Economic și Social și către Comitetul Regiunilor, din 20.09.2013, privind Strategia europeană a pădurilor, sunt documente relevante pentru importanța crucială pe care o au pădurile în viziunea și politica instituțiilor europene: «Dezvoltarea durabilă a pădurilor înseamnă utilizarea pădurilor și a terenurilor acestora într-o manieră și într-o proporție care să le mențină biodiversitatea, productivitatea, capacitatea de regenerare, vitalitatea și potențialul lor de a-și îndeplini,acum și în viitor, funcțiile sale ecologice, economice și sociale, la nivel local, național și global și care să nu dăuneze altor ecosisteme.»

 

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`