Sex pentru o notă de trecere la o facultate din Iași! Schimb incendiar de replici între o studentă și profesorul său (VIDEO)

Sex pentru o notă de trecere la o facultate din Iași! Schimb incendiar de replici între o studentă și profesorul său (VIDEO)
foto: adevarul.ro

Un scandal sexual lovește mediul academic din Iaşi, vizată fiind Universitatea Al I Cuza. Un conferenţiar universitar dr de la Facultatea de Psihologie, este acuzat de procurorii ieşeni că ar fi cerut unei studente din anul III să facă sex cu el pentru a-i schimba nota din 3 în 5, arată B1 TV.

Profesorul a fost deja suspendat din funcţie si este cercetat sub control judiciar. Profesorul de 61 de ani a fost înregistrat de studenta sa, de la specializarea Ştiinţe ale Educaţiei, în timp ce îi solicita favoruri sexuale. Surse citate de „Ziarului de Iaşi" susțin ca studenta a reuşit să promoveze şi şi-a obţinut şi diploma de licenţă.

Jurnaliștii au aflat că la dosar există mai multe interceptări telefonice şi ambientale între studenta și profesor. Cadrul didactic este considerat unul dintre cei mai buni formatori de profesori din Moldova, este autor de manuale, iar colegii săi de la universitate au doar cuvinte de laudă la adresa lui.

Sex pentru o notă de trecere la o facultate din Iași!

#DIRECT_ONE_vfi02a#