Sindicaliștii de la TAROM anunță că pe data de 23 august, în semn de protest al angajaților, între orele 04-07 nu va decola niciun avion al Companiei TAROM.
“Calendarul protestelor va începe cu Notificarea angajatorului SC TAROM SA cu privire la organizarea de către Sindicat a unor greve de avertisment, 2 zile săptămânal, cu încetarea lucrului, dar nu mai mult de 2 ore, urmând ca la o dată stabilită de către Sindicat, să urmeze greva generală propriu-zisă, cu respectarea tuturor normelor legale”, se menţionează în comunicat.
Sindicaliştii din cadrul TAROM precizează că, în data de 23 iunie 2022, au fost demarate negocierile în vederea încheierii unui nou Contract Colectiv de Muncă la nivel de unitate, iar termenul agreat de părţi pentru încheierea unui contract expiră în data de 23 august 2022.
„Negocierile s-au desfăşurat cu dificultate, fără a se ajunge la un acord cu privire la revendicările salariale formulate de Sindicatul Unit Tarom (SUT)”, se menţionează în comunicat.
Reprezentanţii sindicatului susţin că au depus toate diligenţele pentru încheierea unui Contract Colectiv de Muncă, însă până la data transmiterii comunicatului conducerea societăţii nu a dat curs niciuneia dintre revendicările formulate de SUT, cu excepţia creşterii bonului de masă de la 10 la 30 lei.
„Dacă până la data de 23 august 2022 (dată agreată pentru încheierea contractului colectiv de muncă) nu se va ajunge la un acord cu conducerea societăţii cu privire la revendicările formulate, salariaţii au posibilitatea declanşării conflictului colectiv de muncă şi a organizării grevei generale, cu respectarea condiţiilor legale”, se subliniază în comunicat.
Conform sursei citate, la şedinţa din data de 16 august 2022, compania TAROM a prezentat o ofertă, care a fost considerată inacceptabilă de către Comisia de negociere a CCM la nivel TAROM din partea Sindicatului Unit TAROM, având în vedere faptul că această ofertă nu acoperă, în unele departamente, nici măcar inflaţia pe anul 2022, de 15%.
Mihăiță Ursu, directorul general al companiei a spus recent într-un interviu că planurile de restructurare a companiei vor continua:
„Nu am vreo problemă cu asta neapărat, atât timp cât nu există interese în aceste familii care să contravină cu bunul mers al TAROM! Dar, totuși, când vezi că există mai mulți directori în TAROM care au același nume de familie și sunt rude, aici e ceva ciudat și trebuie investigat. Plus că am descoperit multe situații în care membrii familiei puteau fi într-un potențial conflict de interese”, a precizat Mihăiță Ursu.
El a subliniat că a reușit să reducă personalul TAROM, de la 18.000 de angajați în anul 2000, la 1.200 în prezent, un număr similar cu alte companii europene.
„Planul de restructurare al TAROM și dimensionarea organigramei, toate acestea au fost făcute de către consultantul extern selectat pentru implementarea procesului de restructurare. În total au fost identificate aproximativ 500 de posturi restructurabile, dintre care peste 300 de posturi erau deja ocupate”, a explicat oficialul.