Sorin Cîmpeanu: Noile Legi ale Educației, în dezbatere publică până pe 24 august. În septembrie ar trebui să intre în procedură parlamentară de adoptare (VIDEO)

Sorin Cîmpeanu: Noile Legi ale Educației, în dezbatere publică până pe 24 august. În septembrie ar trebui să intre în procedură parlamentară de adoptare (VIDEO)
Foto: Facebook/Sorin Mihai Cîmpeanu

Proiectele noilor Legi ale Educației au fost discutate, într-o primă lectură, în ședința de guvern de miercuri. Ele se află în dezbatere publică până pe 24 august, iar Ministerul Educației așteaptă propuneri de îmbunătățire a acestora, a declarat ministrul Sorin Cîmpeanu (PNL). La începutul lunii septembrie, cele două proiecte de legi ar trebui să intre în procedură de vot în Parlament.

Cîmpeanu: Noile Legi ale Educației, în debatere publică

„E o zi importantă. Azi lansăm în consultare publică pentru aproape o lună jumate, mai precis până pe 24 august, proiectele celor două Legi ale Educației: Legea învățământului preuniversitar și Legea învățământului superior. Sunt două legi care doresc să reformeze de o manieră radicală, necesară și așteptată sistemul de educație.

Mulțumesc celor care, din 14 iulie 2021, au susținut Minsiterul Educației în identificarea celor mai eficiente soluții de implementare a principiilor din proiectul ”România Educată”, un proiect la realizarea căruia au contribuit peste 10.000 de specialiști.

De la finele ședinței de guvern cele două proiecte sunt pe site-ul Ministerului Educației, alături de expunerea de motive și câte o sinteză.

La finalul perioadei de consultate publică vrem să avem o formă îmbunătățită a acestor proiecte așa încât, la începutul lunii septembrie, să intre în procedură parlamentară de adoptare”, a declarat ministrul Sorin Cîmpeanu.

Principalele modificări aduse sistemului de educație pot fi consultate AICI.