Sorin Ovidiu Vîntu a reluat într-un interviu dat în exclusivitate din pușcărie jurnalistei Sorina Matei apelul făcut din 2009 privind întărirea statului român, afirmând acum că Româna are un stat atât de slab că devine abuziv.
„La ora actuală aveți un stat demn de dispreț. Este atât de slab și a fost atât de slab, încât a devenit abuziv. Oamenii slabi sunt abuzivi. Nu poate exista un stat puternic fără instituții puternice care să conclucreze și fără oameni de faceri puternici. Oamenii de afaceri puternici nu sunt doar piloni de rezistență, sunt factori de progres și de stabilitate în orice țară. (…)
Voi în România ați trecut de la comunism la capitalism. La sugestia partenerilor voștri strategici americani, germani și așa mai departe i-ați arestat pe capitaliști și ați rămas cu niște buticari în piață. Faceți scandal că nu se absorb fonduri europene. Cine are capacitatea să absoarbă sume mari din UE? Buticarul din colț sau ăla cu o biată de cârciumă sau club? Nu au echipe, nu au programere. Noi (nr. oamenii de afaceri) puteam. Statul puternic este un stat cu instituții puternice și oamenii de afaceri puternici.
Toții oamenii de afaceri și politicienii din România nu știu dacă au furat 2% din sumele furate de prietenii voștri de afară. Evident că toți au concentrat pe noi”, a declarat omul de afaceri.
Acesta a subliniat că putea să fie de mult timp fugit pe o insulă pe care să o conducă, dar a acceptat autoritatea statului român așa cum e el și acum e în pușcărie.
„Dacă nu acceptat autoritatea acestui stat așa tâmpit cum este el aveam o insulă pe undeva prin Caraibe și mă declaram rege. Am acceptat autoritatea acestui stat abuziv și cretin și sunt aici (nr. pușcărie)”, a declarat Sorin Ovidiu Vîntu.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.