Stagiunea de teatru tânăr, organizată de Centrul Cultural UNESCO „Nicolae Bălcescu” din sectorul 4 s-a încheiat duminică. Piesele de teatru jucate de tineri de diferite vârste au adus în faţa spectatorilor, prin viziunea şi înţelegerea celor mici, realităţile de ieri şi azi cu care se confruntă fiecare dintre noi.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Centrul European Cultural şi de Tineret pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu”, a organizat, sub egida Primăriei Sectorului 4, în zilele de 4, 7 şi 8 decembrie, o stagiune de teatru tânăr. Spectatorii au putut vedea cum tineri de diferite vârste le-au vorbit despre sensibilitate, umor, sarcasm, muzică, dans, calm, diplomaţie, maniere, tehnologie, instinctul de supravieţuire, lumea virtuală, decizii, caritate, protecţie şi iubire, toate acestea la trecut, prezent şi viitor.
“Stagiunea de teatru tână a ajuns la final. A fost un proiect frumos, greu, dar foarte interesant”, a declarat regizorul Sergiu Bucur.
Cu o distribuţie de 30 de mici actori, stagiunea a pus în evidenţă talentul înnăscut sau educat al celor mici, prin intermediul a opt piese şi trei schiţe.
Duminică, spectatorii au putut urmări două piese, şi anume „O altfel de poveste”, de Charles Dickens, dar şi C.A.D.O.U., acronim ce reprezintă o organizaţie secretă fonndată de şapte fete ce nu au împlinit 10 ani, organizaţie care are ca scop principal protejarea intereselor copiilor. CADOU este o poveste cu haz şi cu tâlc, ce naşte conjuncturi în care ne putem regăsi cu uşurinţă adulţi şi copii.