Staţiunea Predeal din judeţul Braşov a depăşit indicelede infectare de 3 la o mie de locuitori. Astfel, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a decis ca, începând de marţi de la miezul nopţii, în localitate să se instituie restricţiile prevăzute de lege, potrivit News.ro.
Prefectura Braşov, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov a adoptat Hotărârea nr. 101/2021, privind constatarea incidenţei cumulate a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în oraşul Predeal, unde incidenţa cumulată a cazurilor de infectare cu virusul SARS-COV-2 a crescut la valoarea de 3,03/1000 de locuitori.
Puteți vedea documentul AICI
„Începând cu data de 13.04.2021, ora 0:00, în unitatea administrativ-teritorială Predeal se vor aplica, pentru o perioadă de 14 zile, măsurile prevăzute în H.G. nr. 432 din 08.04.2021, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, corespunzătoare limitelor de incidenţă între 3 şi 4/1000 de locuitori”, a decis CJSU Braşov.
„În condițiile în care nu se constată o creștere substanțială a incidenței cumulate a cazurilor de COVID-19 și, implicit, încadrarea în alte limite de incidență, prezenta hotărâre urmează a fi reevaluată la finalul perioadei menționate pentru unitatea administrativ-teritorială Predeal.”
Astfel, restaurantele şi cafenelele din interiorul clădirilor îşi suspendă activitatea, iar la cele din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate acolo.
Prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 metri între mese şi participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară.