Situație revoltătoare în companiile de stat. Mulți bugetari au cumulat sute de ani de concedii medicale sau de odihnă, doar în 2017. ANAF, CFR Călători și Poșta Română sunt doar câteva dintre instituțiile unde se petrec astfel de lucruri, informează Realitatea TV.
Concret, anul trecut, la ANAF, 7 din 10 angajaţi au fost în concediu medical. De asemenea, salariații de la Fisc s-au bucurat în primele 9 luni ale acestui an de aproape 412 mii de zile de vacanţă.
La Poșta Română, în primele opt luni din 2017, cei peste 25.000 de angajați au avut aproape 500 de mii de zile de concediu de odihnă, adică nici mai mult, nici mai puțin de 1.365 de ani. Iar anul trecut, 5.442 de angajaţi ai companiei au fost bolnavi, adică unul din 5.
O situație similară există și la Oficiul de Cadastru Bucureşti. Cei 146 de ancgajați de aici au avut, până în luna septembrie a acestui an peste 1.600 de zile de concediu de odihnă, adică în 9 luni, însumat, 4,6 ani de vacanţă. Și aici au existat persoane care au avut nevoie de concedii medicale, iar recuperarea lor s-a întins, în total la peste 1.000 de zile. Cu alte cuvinte, în 9 luni, aceștia au stat 2,9 ani în concediu medical.
Probleme de acest fel există și la CFR Călători, unde cei aproape 13 mii de angajaţi au stat peste 85 de mii de zile în concediu medical. În 9 luni, ei au avut nevoie de 233 de ani de concediu medical. Tot la această companie, în 2016 angajații au petrecut aproape 268 de mii de zile în concediu medical, adică 734 de ani.
Peste 160 de mii de zile de concediu medical au fost acordate în primele 9 luni ale anului și la CFR SA, companie cu 23 de mii de salariați. Este vorba despre echivalentul a 442 de ani. În plus, aici au existat și peste 11 mii de concedii de odihnă.
Mii de zile de concediu au fost oferite în acest an și la Direcţia de Asistenţă Socială Bucureşti, unde lucrează 538 de oameni. Concret, este vorba despre 3 mii de zile, adică echivalentul a 8 luni. Numărul zilelor de concediu de odihnă trece de 11 mii, echivalentul a 31 de ani.
Potrivit sursei citate, ținând cont de numărul de zile de weekend, de sărbătorile legale și de media de 35 de zile de concediu de orice fel, concluzia este că angajații acestor companii au lucrat, în medie 200 de zile.
ANAF
1 IANUARIE- 30 SEPTEMBRIE 2017
Număr angajaţi: 24.677
Concediu de odihnă: 411.989 zile
9 LUNI – 1.128 ani de concediu de odihnă
Angajati care au stat in concedii medicale: 17.834 = 72% din angajaţi
POŞTA ROMÂNĂ
1 IANUARIE- 31 AUGUST 2017
Număr angajaţi: 25.072
Concediu de odihnă: 498.534 zile
8 LUNI – 1.365 ani de concediu de odihnă
Concediu medical: ?
2016
5.442 de angajaţi au avut concedii medicale
1 din 5 angajaţi a stat anul trecut în medical
CADASTRU BUCUREŞTI
1 IANUARIE- 30 SEPTEMBRIE 2017
Număr angajaţi: 146
Concediu de odihnă: 1.683 zile
9 LUNI – 4,6 ani de concediu de odihnă
Concediu medical: 1.061 zile
9 LUNI – 2,9 ani de concediu medical
CFR CĂLĂTORI
1 IANUARIE- 31 SEPTEMBRIE 2017
Număr angajaţi: 12.892
Concediu medical: 85.087 zile
9 LUNI – 233 ani de concediu medical
Concediu de odihnă ?
2016
Concediu de odihnă: 267.960 zile
1 an – 734 ani de concediu de odihnă
CFR S.A.
1 IANUARIE- 30 SEPTEMBRIE 2017
Număr angajaţi: 22.971
Număr total de zile de concediu medical: 161.447
9 LUNI – 442 ani de concediu medical
Concediu de odihnă: 11.594 zile
9 LUNI – 32 ani de concediu de odihnă
DIRECŢIA DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ BUCUREŞTI
1 IANUARIE- 30 SEPTEMBRIE 2017
Număr angajaţi: 538
Concediu medical: 2.942 zile
9 LUNI – 8 ani de concediu medical
Concediu de odihnă: 11.298 zile
9 LUNI – 31 ani de concediu de odihnă