Salvamontiștii vor să impună reguli de bază pe pârtiile din România, pentru a evita accidentele și pentru a le înfrâna elanul teribiliștilor.
Salvamontul propune o lege care se aplică deja în Vestul Europei. Spre exemplu, în Franța sau Austria, teribiliștii de pe pârtii sunt amendați ori li se confiscă ski passul pentru abaterile de la reguli.
Totul a pornit de la plângerile turiștilor care merg la munte să se relaxeze și se întorc accidentați de cei care schiază agresiv.
Ca să se schimbe lucrurile și în România administratorii pârtiilor din Poiana Brașov împreună cu salvamontiștii și monitorii de schi au întocmit câteva reguli, scrie Pro Tv.
Astfel, cei care schiază agresiv și lovesc alți turiști sunt obligați să rămână la locul faptei până la sosirea jandarmilor. Vinovatul va fi legitimat și amendat, așa cum se întâmplă pe pârtiile internaționale.
În regulament se mai precizează că:
-Fiecare schior trebuie sa fie atent la directia de mers a celui aflat in fata sa, iar cand face depasire trebuie sa patreze o distanta suficient de mare astfel incat cel depasit sa poata face orice manevra doreste.
-Cei care schiaza pe partiile inchise o fac pe raspunderea lor, iar in caz de accident nu pot cere despagubiri. Schiorii trebuie sa isi aleaga traseul in functie de experienta pe care o au si sa isi adapteze viteza astfel incat sa poata sa evite orice obstacol.
-Snowborderii si schiorii nu au voie sa se opreasca pe partie, in cazul in care ei cad trebuie sa se ridice in cel mai scurt timp si sa se aseze pe margine ca sa nu ii incurce pe cei care vin si spatele lor.
Si la sanius sunt cateva reguli. Salvamontiștii anunță că aceștia nu au ce căuta pe pârtiile de schi și nu au voie să folosească derdelușurile improvizate.
"Este un material inspirat dupa regulamentul austriac si adaptat conditiilor din Romania”a declarat pentru sursa citată un administrator de pârtie din Poiana Brașov.
Proiectul a fost înaintat Ministerului Transporturilor și va fi, de asemenea, aprobat în Consiliul Local Brașov.