Proiectul de ordonanță de urgență privind grațierea scoate oamenii în stradă din nou, duminică, la Timișoara. Este pentru a patra oară în acest an, când timișorenii protesează față de modificările legilor din justiție, anunțate de guvernul Grindeanu.
Protestul din Timișoara a început la ora 17.00, în centrul orașului, informează tion.ro.
Potrivit sursei citate, aproximativ 5.000 de oameni sunt prezenți la manifestație.
Protestatarii au pornit într-un marș spre sediul DNA și spre Palatul Administrativ, care găzduiește Instituția Prefectului.
“Timișoara cere, fără grațiere”, “DNA, să vină să vă ia”, “Ieșiți din casă dacă vă pasă” sunt câteva dintre mesajele scandate de timișoreni.
Proteste ample au loc și în Capitală, precum și în alte orașe din țară.
![]()
![]()
![]()
![]()
Foto: radiotimisoara.ro/Stefan Both