Timișoara: Rată de succes de 100% în implementarea de proiecte europene

Timișoara: Rată de succes de 100% în implementarea de proiecte europene
Foto: debanat.ro

Primăria din Timișoara a reușit să finalizeze 35 de proiecte cu finanțare europeană, conform primarului Nicolae Robu, transmite Agerpres.

„Timișoara are rată de succes de 100% în implementarea de proiecte europene. Am început și duc la bun sfârșit 35 de proiecte cu finanțare din fonduri europene, la acestea adăugându-se și alte proiecte care au fost implementate de administrația precedentă. Cred că suntem un caz rar în România, dacă nu singular, să avem și multe proiecte și să nu ratăm niciunul. Dacă mici cheltuieli vor trebui suportate pentru proiecte de la bugetul local, se poate accepta, dar noi trebuie să vedem câți bani am reușit să atragem din fonduri europene pentru Timișoara și cu ce preț de contribuție de la bugetul local”, a afirmat primarul.

Nicolae Robu a declarat că bilanțul este „spectaculos” și că a trebuit să dea dovadă de curaj pentru a lansa anumite proiecte.

Subpasajul rutier Michelangelo este unul dintre cele mai mai proiecte implementate în Timișoara, dar pe lângă acesta se regăsesc și  reabilitarea centrului istoric, reabilitarea malurilor Canalului Bega pentru a deveni navigabil și pentru protejarea împotriva inundațiilor.

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`