Preşedintele Traian Băsescu va adresa Parlamentului, luni, începând cu ora 15:00 un mesaj referitor la problemele de politică internă. Şeful statului va discuta alături de partidele politice invitate temele legate de revizuirea Constituției şi cea legată de reorganizarea administrativă a ţării.
Traian Băsescu a anunţat că în discursul pe care-l va susţine în Parlament pe tema revizuirii Constituţiei, va face un apel către parlamentari ca în procesul de revizuire să se găsească o formulă prin care să integreze în Legea fundamentală faptul că munca este primul “furnizor de prosperitate” pentru fiecare cetăţean.
Potrivit Mediafax, la şedinţa de luni, reprezentanţii USL, care erau aşteptaţi să se prezinte la ora 14:00, au anunţat că nu se vor prezenta, întrucât preşedintele “nu a răspuns serios de ce se opune ideii de a înfiinţa o comisie tripartită (…) Nu a răspuns absolut deloc şi sperăm că raţiunea va învinge până la urmă. Aşteptăm să spună că renunţă la acest plan iraţional de reorganizare”, a declarat preşedintele PSD.