Premierul Mihai Tudose și vicepremierul Marcel Ciolacu discută la Palatul Victoria cu reprezentanţii medicilor de familie, informează Agerpres, care citează surse guvernamentale.
La începutul şedinţei de Guvern din 15 noiembrie, Tudose a afirmat că medicii de familie au fost nevoiţi să se transforme "mai mult în contabili decât să îşi facă meseria". (Detalii AICI)
Premierul a discutat pe 15 noiembrie, la Guvern, cu o delegaţie a medicilor de familie care au protestat în Piaţa Victoriei. El a promis atunci că va lucra împreună cu Ministerul Finanțelor pentru a găsit o soluție.
Discuțiile de atunci au avut loc în contextul în care reprezentanţii medicilor de familie şi ai pacienţilor au pichetat sediile prefecturilor şi caselor judeţene de asigurări de sănătate din mai multe judeţe. Ei au acuzat subfinanţarea asistenţei medicale primare şi imposibilitatea medicilor de familie de a-şi practica meseria în condiţii optime.