Un adolescent de 16 ani a produs un accident rutier cu patru răniți în Bistrița. Tânărul era drogat

Un adolescent de 16 ani a produs un accident rutier cu patru răniți în Bistrița. Tânărul era drogat
Foto simbol: Pixabay

Un adolescent în vârstă de 16 ani, care consumase canabis, s-a urcat la volanul unei mașini și a produs un accident pe o stradă din municipiul Bistrița, iar el și alți trei tineri care îl însoțeau au fost răniți, arată informațiile transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, potrivit Agerpres.

Accident rutier cu patru răniți în Bistrița, produs de un adolescent de 16 ani care s-a urcat drogat la volan

Accidentul s-a produs duminică. Tânărul a părăsit locul faptei, însă s-a întors după ce au ajuns în zonă polițiștii.

„Din primele date, un autoturism condus de un tânăr de 16 ani, din Bistriţa, a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un stâlp de susţinere a reţelei electrice. În urma accidentului a rezultat rănirea şoferului şi a trei pasageri, aceştia necesitând ulterior acordarea de îngrijiri medicale. La momentul intervenţiei poliţiştilor, şoferul nu a fost găsit la locul producerii accidentului, acesta revenind la scurt timp. În urma testării cu aparatul etilotest a acestuia, rezultatul a fost negativ. Testarea cu aparatul drugtest a indicat însă faptul că tânărul consumase substanţe psihoactive”, spune IPJ Constanța.

Polițiștii au ajuns la concluzia că tânărul, care nu avea permis de conducere, era la volanul unei mașini încredințate de un alt adolescent, în vârstă de 17 ani. Cei doi erau împreună la momentul accidentului.

Cercetările continuă ca parte dintr-un dosar întocmit cu privire la infracțiunile de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, părăsirea sau modificarea locului accidentului și încredințarea unui vehicul unei persoane care nu deține permis de conducere.

Urmăriți B1TV.ro și pe