Un bărbat în vârstă de 37 de ani, din comuna Roșiile, s-a răsturnat cu ATV-ul într-o pădure din localitatea îvecinată și a decedat, au anunțat autoritățile din județul Vâlcea, potrivit Agerpres.
Accidentul s-a produs într-o pădure din comuna Tetoiu, iar reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență spun că este vorba despre o zonă greu accesibilă.
„Salvatorii ajunşi la faţa locului au găsit victima în stop cardio-respirator, motiv pentru care s-au început manevrele de resuscitare. Din păcate, a fost declarat decesul persoanei de către SAJ. Victima este un bărbat în vârstă de 37 de ani, din comuna Roşiile”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Octavian Fulger.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cauzele și circumstanțele în care s-a produs tragedia.
La locul accidentului s-au deplasat echipaje de salvare de la SMURD, Salvamont și cel al Serviciului de Ambulanță Județean.