Un bărbat cu mandat european a reușit să fugă de lângă polițiștii într-un moment de neatenție

Un bărbat cu mandat european a reușit să fugă de lângă polițiștii într-un moment de neatenție
Sursa Foto: România Liberă
Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui realizeazăverificări cu privire la cazul unor polițiști care transportauun cetățean cu mandat european. Acesta a reușit să scape din paza polițiștilor într-o clipăde neatenție. În acest moment, se cercetează dacă polițiștii și-au efectuat corespunzător atribuțiile de serviciu.

Cum a fost identificat bărbatul

Polițiștii de frontieră au identificat un bărbat de 30 de ani,ulterior, văzând că areun mandat european de arestare de autoritățile din Germania.

„În timp ce poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui escortau bărbatul, de la punctul de frontieră Albiţa către o unitate de arest, acesta, sub pretextul satisfacerii nevoilor fiziologice, a scăpat de sub escortă. În zonă au fost mobilizate patrule de poliţişti, jandarmi şi poliţişti de frontieră, care au efectuat investigaţii specifice în vederea identificării bărbatului”, conform unui comunicat de presă al IPJ Vaslui.

Poliția aidentificat şi reţinut bărbatul, în timp ce acesta se afla pe raza localităţii Valea Grecului, în comuna Duda-Epureni.